Băutura, bat-o vina! Nu e bună nici atunci când conduci trotineta
- Scris de Ziua de Cluj
- 27 Oct 2020, 09:10
- Eveniment
- Ascultă știrea

Un trotinetist s-a accidentat ieri seară la Cluj-Napoca, după ce şi-a pierdut echilibrul în trafic. Băutura se pare că a fost motivul pentru care bărbatul a căzut pe carosabil.
La data de 26 octombrie a.c., în jurul orei 22.00, un bărbat de 47 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, care se deplasa cu o trotinetă electrică pe strada Bulevardul Nicolae Titulescu, s-ar fi dezechilibrat, lovindu-se de partea carosabilă.
Acesta a fost testat de către polițiști cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost transportat la o unitate medicală în vederea acordării îngrijirilor de specialitate, anunţă IPJ Cluj.
Informaţiile publicate pe site-ul ZCJ.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere, cu citarea sursei