„Big Brother” în şcolile clujene

„Big Brother” în şcolile clujene
Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj vrea introducerea camerelor de supraveghere în toate spaţiile publice din şcoli. Astfel, în anul următor şcolar, liceele clujene ar trebui să aibă, pe lângă camerele video existente deja pe coridoare, camere de supraveghere în sălile de clase care să funcţioneze în timpul pauzelor, dar şi în curţile acestora.

„O măsură care a început deja să fie implementată este montarea camerelor video în toate spaţiile publice din şcoli, de coridoare, de curţile şcolilor, dar şi în clase. În clase camerele vor funcţiona doar în perioada pauzelor atunci când, din păcate, se întâmplă lucruri pe care nu ni le-am dori. Este vorba de acţiuni preventive", a declarat Valentin Cuibus, inspectorul şcolar general al ISJ Cluj. Majoritatea şcolilor din Cluj au camere video pe coridoare. „Sunt făcute nişte estimări, costurile nu sunt exagerate. Costul minim este de 10.000 de lei, dar acest lucru depinde de calitatea camerelor, de mărimea şcolii, de numărul de clase. Se poate ajunge şi la 30-40.000 de lei, dar nu discutăm de sume extraordinar de mari când este vorba de siguranţa copiilor", a mai spus inspectorul general, care doreşte ca toate datele să fie stocate pentru o perioadă de cel puţin două săptămâni. „Vom merge mai întâi pe toate şcolile din municipiul Cluj-Napoca, apoi se va implementa sistemul în şcolile din oraşele din judeţ şi o să vedem în ce măsură este util ca un astfel de sistem să fie implementat şi în mediul rural pentru că acolo e vorba de un număr mic de elevi", a adăugat Valentin Cuibus.

Etichete
Comenteaza