Boc: "Lucan nu mi-a cerut sprijin" + Îl ameninţă pe Ungureanu cu instanţa

Boc:
Fostul premier Emil Boc a declarat, miercuri, la ieşirea de la DIICOT, că profesorul Mihai Lucan nu i-a cerut niciodată ajutorul în dosarul în care este cercetat, precizând că a avut două intervenţii la clinica particulară a medicului, pe care le-a achitat.

Totodată, el a spus, referindu-se la denunţătorul din acest dosar, deputatul USR Emanuel Ungureanu, că ''nu va lăsa lucrurile să scape de sub control'', punctând că nu a dat în judecată pe nimeni până acum.

''Nu am primit informaţii despre ilegalităţi la Institutul de Transplant. Ce se întâmplă acolo nu este treaba primarului, ci a organelor de anchetă. Am avut o intervenţie de urgenţă la Institutul de Urologie în 2005. Apoi, am mai avut două intervenţii, una în 2015 pentru care am plătit 1.500... un început de colică renală. Nu mai am bonurile, dar se poate verifica că am plătit.

Nu am dat în judecată pe nimeni până acum, dar lucrurile nu le voi lăsa să scape de sub control. Nu am nimic de ascuns, ce am în guşă şi în căpuşă. Nu am ştiut şi nu mi-a cerut sprijin (Lucan, n. red.) pentru un dosar. Toate au o limită şi un punct, dar sunt pe punctul de a lua altă decizie. Dacă domnul Ungureanu va continua, îl voi acţiona în judecată. Nu am încălcat legea'', a spus Boc, la ieşirea de la DIICOT.

Totodată, el a precizat că medicul Lucan a fost tratat de Primăria Cluj-Napoca la fel ca toţi ceilalţi investitori. ''La Cluj, vreau să fie foarte clar, toţi investitorii, inclusiv Lukmed, dacă au cadru legal, sunt sprijiniţi, dacă nu au, nu sunt'', a adăugat edilul.

 

Comenteaza