Britanicii testează "cabinele pentru bețivi"

Britanicii testează
Sarbatorile de Craciun si Revelion, adeseori marcate de consumul exagerat de alcool in randul britanicilor, pot sa devina o adevarata problema pentru sistemul medical din aceasta tara (National Health Service - NHS), informeaza DPA.

In contextul unei cresteri considerabile a numarului de spitalizari din cauza consumului exagerat de alcool, reprezentantii NHS au anuntat vineri ca au in vedere implementarea unui sistem de "cabine pentru betivi" care sa ajute persoanele aflate sub influenta alcoolului si care ar putea sa le tina astfel departe de sectiile de urgente medicale si departe de salile de asteptare ale spitalelor britanice, scrie Agerpres.

"Zone supravegheate in care petrecaretii care au consumat alcool in exces pot fi verificati si chiar sa doarma daca este necesar acest lucru, in loc sa se accidenteze, sunt deja utilizate in anumite regiuni, precum Newcastle, Bristol, Manchester si Cardiff", au transmis reprezentantii NHS.

Decizia prin care autoritatile britanice vor stabili daca doresc sa transforme acest program insolit intr-o procedura de rutina in perioada sarbatorilor de iarna va fi luata anul viitor.

Potrivit NHS, un sistem medical finantat din taxele platite de contribuabilii britanici, intre 12 si 15 procente din totalul internarilor in sectiile de urgente medicale sunt asociate cu consumul de alcool, iar acest procent ajunge la 70% pe durata sezonului sarbatorilor de iarna.

"Sincer, e un act de egoism atunci cand paramedicii de pe ambulante si surorile medicale din centrele de urgente trebuie sa fie distrasi de la munca lor pentru a avea grija de petrecareti aflati in stare de ebrietate", a declarat Simon Stevens, directorul executiv al NHS England.

"NHS nu vine de la 'National Hangover Service' ('Serviciul national de tratare a mahmurelii')", a reamintit, in gluma, Simon Steven, care a dezvaluit si faptul ca personalul medical britanic se confrunta adeseori cu pacienti care adopta comportamente agresive, scrie hotnews.ro

 

Comenteaza