Britanicul care a descoperit mormântul unui faraon dispărut ar fi dezgropat un altul

Britanicul care a descoperit mormântul unui faraon dispărut ar fi dezgropat un altul
| Foto: mediafax / X

Săptămâna trecută, un arheolog britanic a anunţat prima descoperire a unui mormânt tăiat în stâncă al unui faraon egiptean de la găsirea lui Tutankhamon, în 1922.

Echipa arheologului britanic Piers Litherland a găsit mormântul faraonului Thutmose al II-lea sub o cascadă din munţii Theban din Luxor, la aproximativ 3 kilometri de Valea Regilor.

Acesta nu conţinea aproape nimic în afară de resturi, iar echipa crede că acesta a fost inundat şi golit în decurs de şase ani de la moartea faraonului, în 1479 î.Hr. Ulterior, Litherland a declarat că este posibil să fi identificat locaţia unui al doilea mormânt aparţinând lui Thutmose al II-lea, conform Mediafax.

Acesta, bănuieşte el, va conţine corpul mumificat şi bunurile tânărului faraon, scrie The Guardian. Arheologii cred că acest al doilea mormânt a fost „ascuns la vedere” timp de 3.500 de ani, fiind îngropat în secret sub 23 de metri de fulgi de calcar, moloz, cenuşă şi tencuială de noroi şi făcut să arate ca o parte a muntelui.

„Există 23 de metri de straturi făcute de om, aşezate deasupra unui punct din peisaj unde credem - şi avem dovezi - că există un mormânt ascuns dedesubt”, a spus Litherland.

Deşi mumia faraonului fusese găsită în secolul al XIX-lea într-un alt sit şi se află acum expusă la Muzeul Naţional al Civilizaţiei Egiptene, mormântul original a rămas nedescoperit până acum.

Comenteaza