Bucurie mare pentru un copil de 12 ani! Polițiștii de la Protecția Animalelor i-au salvat cățelul blocat într-un cămin de beton

Bucurie mare pentru un copil de 12 ani! Polițiștii de la Protecția Animalelor i-au salvat cățelul blocat într-un cămin de beton
| Foto: Facebook/IPJ Cluj

Polițiștii de la Biroul pentru Protecția Animalelor din Cluj au salvat un cățel, care a rămas blocat într-un cămin de beton, la o adâncime de 3 metri.

Luni, în jurul orei 12.50, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor se aflau la un eveniment în municipiul Turda, moment în care un băiat de 12 ani a venit la ei să le ceară ajutorul pentru a salva un cățel.

Ajunși în locul indicat de băiat, polițiștii au găsit un cămin din beton, adânc de aproximativ 3 metri, în care cățelul se afla blocat.

”Colegii noștri au solicitat sprijinul pompierilor, dar, din păcate la acea oră toate echipajele din zonă se aflau în misiune pentru lichidarea incendiului puternic survenit la un imobil, așa că au fost nevoiți să găsească o altă modalitate de a salva cățelul.

Cu ajutorul unor cetățeni inimoși, care au reacționat imediat și au adus o scară suficient de lungă, cățelul a putut fi salvat și transportat într-un adăpost, unde a primit hrană și tratament specializat”, au relatat reprezentanții IPJ Cluj.

De asemenea, polițiștii au semnalat autorităților competente să ia măsuri urgente de acoperire a căminului din beton.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza