Burse din bani europeni pentru studentele defavorizate care vor să se înscrie la masterat

Burse din bani europeni pentru studentele defavorizate care vor să se înscrie la masterat
Studentele Universităţii "Babeş-Bolyai" care vor să se înscrie la studiile masterale pot primi burse sociale din bani europeni, după ce universitatea a câştigat o finanţare pentru 650 de astfel de burse pentru studentele licenţiate care vor să participe la programe de masterat. Bursa ajunge la 3.000 de lei pe an, pentru fiecare bursieră.


">

Bursele se acordă timp de 9 luni pe an, pe o durată de doi ani. În următorul an universitar se vor acorda 250 de burse studentelor înscrise la un program masteral şi care îndeplinesc criteriile de selecţie, informează UBB. Numai studentele orfane de ambii părinţi, care provin din casele de copii sau plasament familial şi nu realizează venituri pot beneficia de bursă. De asemenea studentele bolnave de TBC, care se află în evidenţa unităţilor medicale, cele cu diagnostic de diabet, boli maligne, sindrom de malabsorbţie grave, insuficienţă renală cronică, astm bronşic, epilepsie, cardiopatii congenitale, hepatită cronică, glaucom, miopie gravă, boli imunologice, infestare cu virusul HIV sau bolnave de SIDA, spondilită anchilozantă sau reumatism articular acut se califică de asemenea pentru primirea bursei. "În cazul în care nu vor fi suficiente solictări care să întrunească aceste criterii, acestea vor fi flexibilizate, în limita legislatiei în vigoare", arată UBB.

 

Comenteaza