Fundaţia Mitropolitul Bartolomeu a desemnat cei 34 elevi, studenţi, masteranzi şi doctoranzi ce vor beneficia de burse acordate de această organizaţie în anul şcolar şi universitar 2013-2014. În concurs, în total, au fost înscrişi 133 de tineri.
Tinerii sunt nemulţumiţi pentru că nu şi-au primit bursele doctorale pe POSDRU şi susţin că nu au primit vreun răspuns oficial din partea instituţiei de învăţământ.
30 de tineri între 18 şi 30 de ani au beneficiat de burse în valoare de 3.500 de euro, acordate de specialist clujean Lorand Soares-Szasz, în cadrul programului „Leaders for the Future", aflat la prima ediţie.
Peste 13.000 de burse de merit, performanţă, studiu şi sociale vor primi elevii din şcolile clujene conform unei hotărâri a Consiliului Local.
Tinerii care studiează la universitatea clujeană ar putea beneficia în următoarele două săptămâni, de bursele de merit, de studiu sau sociale.
Studenţii universităţii "Babeş-Bolyai" îşi vor primi zilele următoare banii pentru bursele de merit, de studiu şi de ajutor social, informează Laura Irimieş, purtător de cuvânt al UBB Cluj-Napoca.
Comisia Fulbright din România îi învaţă pe tinerii clujeni cum să se şcolarizeze la universităţile americane, prin două ateliere programate miercuri şi joi la biblioteca „Octavian Goga".
Fundația Comunitară Cluj (FCC) lansează astăzi a treia ediție a Programului de Burse, adresat elevilor care urmează să fie admiși în primul an de liceu, cu rezultate școlare bune și dificultăţi materiale în continuarea studiilor.
Seminar pe tema tranzacţiilor cu instrumente derivate pe bursele de valori, cum ar fi acţiuni, mărfuri sau indici, sâmbăta viitoare în Cluj-Napoca.
Mai bine de 15.000 de studenţi din Cluj au făcut stagii de practică pe bani europeni, într-un proiect derulat de universitatea "Babeş-Bolyai" în ultimii trei ani.