Burse pentru învățământul la distanță în Universitatea Babeş-Bolyai

Burse pentru învățământul la distanță în Universitatea Babeş-Bolyai
Studenții care optează pentru învățământul la distanță (ID) sau cu frecvență redusă (IFR) din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) vor putea primi, începând cu anul universitar 2017-2018, burse care vor ajunge până la 25% din valoarea taxei de şcolarizare.

Senatul UBB a aprobat acordarea burselor de performanţă şi a burselor speciale pentru studenții ID și IFR înmatriculați în anul I de studiu, atât la nivel licenţă, cât şi la nivel master, condiţia de bază pentru obţinerea acestor burse fiind ca studenţii să fie integralişti.

Bursele de performanță vor fi acordate semestrial, prin intermediul Centrului de Formare Continuă, Învăţământ la Distanţă şi cu Frecvenţă Redusă din cadrul UBB, pe baza mediei obținute în semestrul precedent celui pentru care se solicită bursa.

Bursele speciale pentru activitatea științifică (burse de excelenţă), precum şi bursele speciale pentru activitatea sportivă destinate studenților înmatriculați la forma de învățământ la distanță și cu frecvență redusă vor fi acordate tot semestrial, respectând aceleași principii de evaluare și acordare care se aplică burselor similare pentru studenții de la forma de învățământ cu frecvență.

Pentru anul universitar 2017-2018, numărul de burse alocate pentru un program de studiu va reprezenta 5% din numărul de studenți înmatriculați la începutul anului universitar, dar nu mai puţin de o bursă /program. Fiecare program va dispune de minimum o bursă, cu condiţia să aibă cel puțin 10 studenți înmatriculaţi.

Etichete
Comenteaza