Burse mai mici la Fundaţia Mitropolitul Bartolomeu

Burse mai mici la Fundaţia Mitropolitul Bartolomeu
Fundaţia Mitropolitul Bartolomeu a desemnat cei 34 elevi, studenţi, masteranzi şi doctoranzi ce vor beneficia de burse acordate de această organizaţie în anul şcolar şi universitar 2012-2013.

Spre deosebire de anii trecuţi, fondul de burse este de doar 77.000 de lei, comparativ cu 2011, când fondul a fost de 86.700 lei, respectiv cu 2010, când suma totală a burselor a cumulat 127.700 lei. "Fondul acestor burse este asigurat din dobânda capitalului pe care îl avem plasat la mai multe bănci. Cum piaţa dobânzilor este în continuă scădere această realitate se reflectă şi în fondul de burse", a specificat administratorul Fundaţiei Mitropolitul Bartolomeu, preotul Bogdan Ivanov. Astfel, pentru anul şcolar şi universitar 2012-2013 vor fi acordate 18 burse pentru studenţi, în valoare de câte 200 de lei lunar, 13 burse pentru studenţi şi 2 pentru masteranzi - în valoare de câte 300 de lei, respectiv o bursă pentru un doctorand - 400 lei. Spre deosebire de anii trecuţi cuantumul burselor pentru masteranzi şi doctoranzi au fost scăzute cu 100 de lei. Pentru cele 34 de burse şi-au depus dosarul 134 de candidaţi, examinarea fiind efectuată de o comisie de profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Evaluarea a ţinut cont de performanţele şcolare, respectiv de profilul social şi familial al fiecărui candidat.

Cu excepţia burselor pentru doctoranzi, acordate timp de 12 luni, celelalte se acordă pe o perioadă de nouă luni, conform reprezentanţilor Fundaţiei Mitropolitul Bartolomeu. De la înfiinţare Fundaţia a acordat 145 de burse, în valoare totală de 363.300 lei. Bursele se acordă unor tineri cu rezultate foarte bune la învăţătură dar posibilităţi financiare reduse.

Comenteaza