Când îşi intră în pâine noua administraţie de la municipiu şi judeţ
- Scris de Luminita Silea
- 12 Iun 2012, 23:24
- Eveniment
- Ascultă știrea

Procedural, în cazul forului local şi al celui judeţean, constituirea noilor consilii se face în maxim 25 de zile de la desfăşurarea alegerilor. Mai întâi trebuie validaţi în funcţie primarul şi preşedintele Consiliului Judeţean de către Judecătorie, respectiv Tribunalul Cluj, apoi trebuie validate mandatele consilierilor locali şi judeţeni, convocate şedinţele de constituire prin ordin al prefectului, după care noii aleşi depun jurământul. Potrivit primarului interimar Radu Moisin, în cazul primăriei, vom avea primar în funcţie şi un nou consiliu cel mai probabil de la finalul săptămânii următoare. "Pentru validarea noului consiliu şi a primarului este mai întâi nevoie de descărcarea de gestiune a actualei administraţie. Acest lucru se face de către Autoritatea Electorală Permanentă, la nivel naţional, undeva la finalul acestei săptămâni sau la începutul săptămânii următoare. Apoi poate fi validat mandatul primarului de către Judecătorie şi se poate convoca şedinţa de validarea a noilor consilieri locali. Noul Consiliu îşi va începe mandatul cel mai devreme la mijlocul săptămânii următoare şi cel mai târziu spre finalul săptămânii viitoare", a menţionat primarul interimar Radu Moisin.
În cazul Consiliului Judeţean, actualul purtător de cuvânt al instituţiei, Alin Iuga, ne-a declarat că noul for decizional la nivelul judeţului Cluj se va constitui în 20 de zile. "Noul preşedinte ales nu a venit deocamdată pe la noi. În funcţie de procedură şi de ce va decide, va avea loc şi şedinţa de constituire a noul Consiliu Judeţean", a afirmat Iuga. Horea Uioreanu, cel care a câştigat preşedinţia forului deliberativ judeţean în urma alegerilor locale de duminică, a declarat că deocamdată nu a fost validat de Tribunalul Cluj. "Cred că va mai dura până la şedinţa de validare a noului Consiliu Judeţean. Acum sunt la Bucureşti. Mă voi întoarce şi urmăm paşii legali pentru preluarea mandatului. Cred că vom avem un nou consiliu în trei săptămâni", a estimat Uioreanu.
La şedinţele de constituire, după ce aleşii vor depune jurământul, se vor alege viceprimarii, respectiv vicepreşedinţii de consiliu judeţean. Tot la prima şedinţă a prospetelor consilii, local şi judeţean, se va stabili şi componenţa comisiilor de specialitate din care vor face parte consilierii locali, respectiv cei judeţeni.