Ce surprize le-a pregătit primăria clujenilor care vin în centru de Revelion

Ce surprize le-a pregătit primăria clujenilor care vin în centru de Revelion
Primăria îi aşteaptă pe clujeni în Piaţa Unirii, pentru a sărbători trecerea în noul an. Municipalitatea le-a pregătit celor care se vor afla joi seara în centrul oraşului mai multe surprize. Nu lipsesc concertele, artificiile, şampania şi jocurile de lumini.

Cei care vor petrece noaptea de Revelion în Piața Unirii din Cluj-Napoca vor avea parte de un spectacol care va începe la ora 21.30 cu un concert Magda Puskas&Friends. De la ora 22.00, pe scena amenajată în centrul oraşului va urca trupa Semnal M, iar începând cu ora 23.00 atmosfera va fi întreținută de formația Vița de Vie, a anunţat Primăria Cluj.

De la ora 00.00, clujenii prezenți în piață se vor putea bucura de un spectacol de lumini și artificii.
La cumpăna dintre ani, Primăria Cluj-Napoca va oferi celor prezenţi în Piaţa Unirii 700 de şampanii.

După spectacolul de artificii și lumini, de la ora 00.15 va avea loc un concert susținut de Aldo&Tzika Sax Orchestra.

Comenteaza