Video Cel mai spectaculos nod rutier din România este lângă Cluj

Cel mai spectaculos nod rutier din România este lângă Cluj

Cel mai complex nod rutier din România se află în apropierea municipiului Turda, din judeţul Cluj, şi face parte din lotul 4 al Autostrăzii 10 Sebeș - Turda, deschis circulaţiei rutiere în această vară

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a publicat imagini aeriene cu nodul rutier ce uneşte A10 Sebeș-Turda, A3 Transilvania şi Drumul Național (DN) nr. 1. Nodul de la Turda este prevăzut cu șase bretele şi va face joncţiunea atât cu A3, cât şi cu DN1. Bretelele care fac legătura cu A3 au două benzi, iar cele care leagă A10 de DN1, câte o singură bandă. 

Cei aproape 30 km de autostradă, între Turda şi Aiud, parte din A10, au fost inauguraţi la finele lunii iulie 2018. Autostrada Sebeş - Turda are 70 km şi trebuia să fie gata încă din 2016.

Ea este împărţită în patru loturi, ultimele două fiind deschise circulației în vară: Aiud – Decea (12,5 km) și Decea – Turda (24,3 km). Lotul 1 (Sebeș - Pârâul Iovului) are 17 km, iar lotul 2 (Pârâul Iovului – Aiud), 24,3 km. Costul total al autostrăzii se ridică la 420 de milioane de euro, fără taxa pe valoarea adăugată.

Comenteaza