Centrul pentru Studiul Democrației Cluj: 8 propuneri pentru soluţionarea actualei crize politice

Centrul pentru Studiul Democrației Cluj: 8 propuneri pentru soluţionarea actualei crize politice
În urma protestelor din ultimele zile, preşedintele Klaus Iohannis a decis să convoace la consultări, în premieră, şi reprezentanţii societăţii civile. În acest context, Centrul pentru Studiul Democraţiei (CSD) Cluj a realizat un amplu raport care cuprinde opt propuneri ce ar putea duce la rezolvarea actualei crize politice.

Specialiştii CSD Cluj sunt de părere că principala nemulțumire exprimată de cetățeni în cadrul manifestaţiilor de stradă este calitatea extrem de slabă a mecanismelor de reprezentare a cetățenilor de către elitele politice.

"Centrul pentru Studiul Democrației s-a implicat pe parcursul acestui an în dezbaterile legate de modificarea legii partidelor, a legilor electorale, a finanțării partidelor și campaniilor sau cu privire la legea votului prin corespondență. Toate aceste legi vizează mecanismele de reprezentare politică a cetățenilor. Modificarea lor era necesară, însă rezultatul procesului parlamentar este nesatisfăcător, aducând prea puține soluții și îmbunătățiri pentru problemele care au făcut ca societatea civilă să ceară reforme după alegerile prezidențiale din 2014", susţine reprezentantul CSD Cluj, George Jiglău, lector universitar în cadrul Departamentului de Ştiinţe Politice al Universităţii Babeş-Bolyai.

Pentru ca mecanismele de reprezentare politică a cetăţenilor să fie îmbunătăţite, CSD a enunţat o serie de opt propuneri a căror implementare ar genera schimbări benefice pe termen lung, în folosul cetățenilor.

"Centrul pentru Studiul Democrației consideră că soluțiile la actuala criză politică nu se reduc la înlocuirea unor persoane aflate în funcții cheie ale statului, ci prin modificări legislative care să conducă la propulsarea în funcțiile publice a unor persoane mai competente, capabile să genereze politici publice mai bune", mai precizează Jiglău.

În acelaşi timp, CSD a realizat şi un raport cu privire la reformarea principalelor instituții și legi care au ca rol reprezentarea politică a cetățenilor din România, intitulat „Reforma mecanismelor de reprezentare politică a cetățenilor din România". Scopul final ala cestuia este încurajarea cetățenilor de a participa la viața politică prin agregarea eficientă a intereselor lor la nivelul sistemului politic și transpunerea cât mai fidelă a acestora în politici publice.

Lista celor opt propuneri

1 - Implementarea unui sistem electoral bazat pe liste de partid deschise, cu vot preferențial, pentru alegerea senatorilor, deputaților, consilierilor locali, consilierilor județeni și europarlamentarilor.

2 - Alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

3 - Accesul neîngrădit al observatorilor electorali acreditați atât în secțiile, cât și în Birourile Electorale.

4 - Implementarea votului prin corespondență, pentru a facilita accesul la vot al tuturor cetățenilor români.

5 - Transparență deplină în finanțarea partidelor și campaniilor electorale, prin eliminarea plafoanelor pentru donații anonime și prin eliminarea posibilității ca împrumuturile să fie secretizate.

6 - Reducerea numărului de semnături necesar pentru înscrierea partidelor și candidaților independenți în competițiile electorale.

7 - Introducerea posibilității ca referendumul să fie organizat și la inițiativa cetățenilor.

8 -Eficientizarea legislației privind inițiativa legislativă cetățenească, pentru a scurta drumul prin care aceasta ajunge în dezbaterea Parlamentului.

Centrul pentru Studiul Democraţiei este un think-tank înfiintat în anul 2006 în cadrul Departamentului de Știinţe Politice al Facultăţii de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universităţii „Babeș-Bolyai".

În cadrul lui sunt dezvoltate proiecte de cercetare și analize dintr-o perspectivă comparată, cu o importantă componentă practică, pe teme ca democratizarea, migraţia, etnicitatea, educaţia civică, comportamentul electoral și designul instituțional în România.

Comenteaza