Cercetătorii sunt cei care dotează Institutul de Speologie "Emil Racoviţă" din Cluj

Cercetătorii sunt cei care dotează Institutul de Speologie
Institutul de Speologie "Emil Racoviţă" din Cluj este în proces de dotare. Majoritatea aparatelor sunt achiziţionate de către cercetători.

Institutul de Speologie "Emil Racoviţă" din Cluj  este acum în proces de dotare. Potrivit doctoranzilor din cadrul Institutului, majoritatea aparatelor sunt achiziţionate de către cercetători. "Secţia de biologie este una dintre cele mai dotate, avem cele mai moderne aparate pentru a putea desfăşura activitatea în condiţii cât mai bune", ne-au declarat doctoranzii.

Pe lângă partea tehnică care este în continuă dotare, Institutul de Speologie deţine o "serie impresionantă" de materiale pentru partea de documentare. Cele mai semnifcative dintre acestea sunt preparatele şi exponatele rare care au fost colectate de către Emil Racoviţă în timpul expediţiei sale în Antarctica.

Institutul "Emil Racoviţă" este primul institut de speologie din lume şi a fost înfiinţat la Cluj în anul 1920, treptat acesta a devenit o filială a Institutului cu acelaşi profil de la Bucureşti.

Racoviţă a înfiinţat, iniţial, institutul la Cluj pentru că în zonă se aflau numeroase peşteri, locuri valoroase pentru cercetările ştiinţifice. Cea mai semnifcativă descoperire speologică a institutului de la Cluj este urma unui picior uman, găsită la peştera Vârtop. Potrivit cercetătorilor, amprenta aparţine omului de neanderthal. Toate rămăşiţile depistate în peşteri pot fi văzute la Muzeul de Speologie.

Delia Maria Trifan

 

 

 

 

Comenteaza