Cerere de încetare a mandatelor de arestare în cazul "Jaf la BT"

Cerere de încetare a mandatelor de arestare în cazul
Avocaţii din cazul "Jaf la BT" au cerut încetarea de drept a stării de arest pentru cei doi inculpaţi acuzaţi de jaful din urmă cu doi ani.
">

Avocatul Tiberiu Ban susţine că mandatul de arestare a expirat în data de 2 aprilie, fiind emisă de instanţa de fond în 1 februarie pentru o perioadă de 60 de zile. Potrivit lui Ban, Curtea de Apel, când a admis recursul Parchetului împotriva eliberării celor doi tineri, nu putea să prelungească cu de la sine putere mandatul de arestare preventivă şi să se substituie instanţei de fond.

În schimb, procurorul de şedinţă susţine că în 8 martie, când s-a judecat primul recurs împotriva eliberării celor doi, amndatul de arestare s-ar fi prelungit până în 8 mai. Instanţa Tribunalului a rămas în pronunţare şi va hotărî asupra acestui lucru mâine dimineaţă.

 

În cazul jafului agenţiei Băncii Transilvania din cartierul Mănăştur, din urmă cu doi ani, au fost arestaţi doi tineri, este vorba de Bogdan Baciu şi Andrei Hosu, care se află în arest preventiv de mai bine de un an.


În cazul în care instanţa admite cererea, aceasta poate fi atacată de procuror.

Comenteaza