Cerere de suspendare a unor planuri urbanistice pentru proiectul minier de la Roşia Montană, respinsă de Tribunalul Cluj

Cerere de suspendare a unor planuri urbanistice pentru proiectul minier de la Roşia Montană, respinsă de Tribunalul Cluj
O cerere de suspendare a unei Hotărâri de Consiliu Local (HCL) cu privire la planul de urbanism general (PUG) şi planul de urbanism zonal (PUZ) pentru zona proiectului industrial de exploatare minieră de la Roşia Montană a fost respinsă de Tribunalul Cluj.

Cererea a fost depusă de Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu și Asociația Alburnus Maior, conform unui comunicat de presă transmis de reprezentanţii companiei Roşia Montană Gold Corporation (RMGC).

Compania a atacat totodată cu recurs, împreună cu Consiliul Local din Roşia Montană o sentinţă a Tribunalului Alba, de anulare a HCL-ului cu privire la PUG şi PUZ, se precizează în comunicatul amintit. Reprezentanţii RMGC susţin că până la soluţionarea recursului sentinţa Tribunalui Alba este suspendată şi că documentaţia PUG şi PUZ este valabilă. Compania ar fi câştigat 9 procese în ultimele 15 luni, potrivit comunicatului.

„Ca urmare a câștigării proceselor din ultimele luni şi a reînceperii analizei raportului de evaluare a impactului asupra mediului, ne exprimăm încrederea că vom dovedi, dincolo de orice îndoială, faptul că Proiectul Roşia Montană este viabil și solid și a fost elaborat la cele mai înalte standarde internaţionale, astfel încât să devină un model de operaţiune minie", a precizat directorul general al RMGC, Dragoş Tănase, în comunicatul citat.

 

 

Comenteaza