Clujean rupt de beat reținut de polițiști. S-a urcat la volan și a făcut accident

Clujean rupt de beat reținut de polițiști. S-a urcat la volan și a făcut accident
| Foto: Arhiva

Un bărbat a fost reținut de polițiștii clujeni după ce s-a urcat băut la volan și a produs un accident rutier.

"La data de 10 octombrie a.c., polițiștii Biroului Rutier Cluj au depistat un bărbat, în vârstă de 62 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, care, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe strada Dealul Fânațelor, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, a provocat un eveniment rutier din care au rezultat pagube materiale", transmite IPJ Cluj.

Testarea cu aparatul etilotest a acestuia a relevant o concentrație de peste 1.00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, în continuare fiind desfășurate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

Comenteaza