Clujeancă supusă cezarianei după ce a fost depistată cu gripă porcină

Clujeancă supusă cezarianei după ce a fost depistată cu gripă porcină
Numărul clujenilor bolnavi de infecţii respiratorii şi gripă a crescut la 3.300. Totodată, două persoane au fost confirmate cu gripă porcină, adică virus gripal de tip B.

Peste 3.300 de clujeni s-au îmbolnăvit de viroze respiratorii în ultimele şapte zile, conform statisticilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Cluj. De asemenea, o femeie însărcinată în şapte luni are AH1 pandemia 2009, adică gripă porcină, iar medicii i-au făcut operaţie cezariană astfel încât copilul să poată supravieţui.

În total, numărul clujenilor bolnavi de infecţii respiratorii şi gripă se ridică la 3.343 în ultimele şapte zile, potrivit datelor furnizate de către DSP Cluj. De asemenea, în săptămâna 18-24 din luna februarie 2013 s-au înregistrat la nivel judeţean şase afecţiuni care se încadrează în tiparul definiţiei de caz de gripă. Astfel, s-au confirmat cu laboratorul două cazuri din care unul este confirmat cu virus gripal tip AH1pdm09 (lăuză internată în secţia ATI a Spitalului Clinic de Boli Infecţioase - evoluţie staţionară, nevaccinată) şi unul cu virus gripal tip B (pacientă internată cu evoluţie favorabilă, nevaccinată). "Numărul virozelor respiratorii a crescut cu 1,24% faţă de săptămâna precedentă, când am avut 3.302 cazuri de persoane bolnave de infecţii respiratorii", a declarat Mihai Moisescu, directorul adjunct al DSP Cluj.

Conform acestuia, una dintre cele două femei diagnosticate cu gripă era gravidă în şapte luni. "Amândouă cazurile de gripă sunt de persoane nevaccinate. Una dintre cele două femei era gravidă în 28 de săptămâni şi i s-a făcut operaţie cezariană. Copilul este sănătos. Evoluţia lăuzei este una staţionară. Cea de-a doua persoană care a fost diagnosticată cu gripă de tip B urmează să fie externată astăzi", a declarat Moisescu. Numarul total de cazuri de gripă confirmate cu laboratorul la nivelul judeţului Cluj este de 10, din care opt cu virus gripal tip AH1pdm09, gripă porcină, şi două cazuri cu virus gripal tip B. Toate virusurile se regăsesc în tulpinile aflate în structura vaccinului antigripal pentru sezonul 2012-2013. "Le recomand persoanelor cu risc, bătrâni, copii, gravide, persoane cu boli cronice să meargă la doctor în cazul în care au simptome de infecţii respiratorii", a spus Moisescu.

 

Etichete
Comenteaza