Clujenii, mulţumiţi că agheasma de Bobotează nu se mai oferă în butoaie. "Nu se mai pradă" VIDEO

Clujenii, mulţumiţi că agheasma de Bobotează nu se mai oferă în butoaie.
Clujenii au fost mulţumiţi de soluţia găsită de Mitropolie azi, la Bobotează, când a oferit aghiasma în recipiente de plastic, şi nu în butoaie.

Mii de credincioşi au participat astăzi la slujba de Bobotează de la Catedrala Mitropolitană. Apa a fost sfinţită chiar de Înalt Prea Sfinţitul Andrei, mitropolitul Clujului. Spre deosebire de anii trecuţi, aghiasma nu a mai fost depozitată în butoaie, ci direct în recipiente de plastic.

Liturghia a început la ora 10 şi a fost oficiată de un sobor de preoţi condus de IPS Andrei, mitropolitul Clujului. În jurul orei 12, feţele bisericeşti au ieşit din catedrală pentru sfinţirea apei.

Pentru a se evita îmbulzeala, apa sfinţită a fost îmbuteliată anul acesta în recipiente din plastic.

"Văd că acum sunt mult mai organizaţi, e mai bine. Voi folosi apa ca s-o pun în mâncare sau să mă ung la ochi", a spus unul dintre participanţi. "Am venit pentru suflet şi nu trebuie să ne înghesuim aşa. Acum e mai bine pentru că nu trebuie să ne mai chinuim cu sticlele aduse de acasă. Faţă de anul trecut e mult mai bine, mai spectaculos", a adăugat un altul. Vezi ce spun participanţii la sărbătoarea de astăzi, în materialul video.Anul acesta, mitropolia a pregătit pentru credincioşi 10.000 de sticle cu apă sfinţită.

 

Reporter: Bianca Suciu
Imagine: Călin Fedeleş

Comenteaza