Clujenii se bat pentru ajutoarele alimentare europene. Unii stau la coadă de la 04:00

Clujenii se bat pentru ajutoarele alimentare europene. Unii stau la coadă de la 04:00
Sute de clujeni s-au înghesuit luni dimineaţa cu noaptea-n cap la un centru de distribuţie al ajutoarelor alimentare gratuite oferite de Uniunea Europeană (UE). Primii au ajuns la ora 4:00, deşi programulul de lucru a început abia la 8:30.

De ele beneficiază în acest an aproape 14.000 de persoane defavorizate, iar în prima zi de livrare a celor două cutii cu alimente de bază lumea s-a aşezat la coadă cu mult înainte de începerea programului. Astfel, doar la unul dintre cele două centre de distribuţie organizate de Primăria Cluj-Napoca, la 08:30, ora deschiderii acestuia, se adunaseră deja 250 de persoane. Pentru a se asigura că nu rămân fără pachete, unii dintre ei au venit chiar de la 04:00.

"Am venit să fiu primul, la ora 4:00 am fost aici, m-am îmbrăcat gros. Am vrut să nu stau mult la rând la ajutoare. Iau alimente pentru soţia mea, care are o pensie de doar 350 de lei pe lună. Să vedem cât ne vor ajunge aceste alimente", a spus Mihai Inceu, citat de Mediafax.

Un alt beneficiar, ajuns la coadă tot la ora 4:00, Dorel Bria, a precizat că alimentele sunt binevenite, fiind gratuite: "am pensie de 250 de lei, mă descurc foarte greu", a spus el.

Iniţial, clujenii s-au aşezat la o uşă în faţa clădirii, după care s-au mutat la o uşă din spate, iar când aceasta a fost deschisă s-au îmbulzit să intre.

Deşi alimentele se pot ridica până vineri, iar programul de lucru al centrelor de distribuţie se încheie la ora 15:00, oamenii s-au declarat nemulţumiţi de modul în care municipalitatea a organizat livrarea acestora, în condiţiile în care beneficiarii erau serviţi de un singur funcţionar.

"Este bătaie de joc, nu au anunţat la ce uşă să stăm, nu au pus măcar un afiş, ne-am mutat de la o uşă la alta, iar unii şi-au pierdut rândul. Când am intrat, era un singur funcţionar care ne servea, care căuta pe tabele numele. Umilinţă maximă, după ce că suntem săraci şi amărâţi", a spus un pensionar.

Livrarea alimentelor furnizate de Primăria Cluj-Napoca în cadrul programului POAD 2014, potrivit H.G. nr. 799/2014, privind implementarea Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate a început luni. În acest an, pe liste sunt înscrişi 13.839 de oameni, număr la care se vor adăuga şi cpersoanele de pe listele suplimentare. Distibuţia produselor se realizează prin două puncte, unul amplasat pe Bulevardul Muncii şi altul pe Calea Baciului.

Cantitatea de alimente de care va beneficia fiecare persoană este ambalată în două cutii, iar o cutie conţine 3 kg de făină albă, un pachet de 400 g de paste făinoase, 2 kg de zahăr, 2 litri de ulei, 3 kg de făină de porumb, 4 conserve din carne de porc, de 300 de grame, trei conserve din carne de vită, de 300 de grame şi o conservă de pate de ficat, de 200 de grame.

La ridicare, titularul drepturilor trebuie să se prezinte cu cartea de identitate sau buletinul de identitate în original. În situaţia în care acesta este în imposibilitatea de a se prezenta pentru a-şi ridica pachetul, persoana împuternicită în acest scop se va prezenta cu actul de identitate propriu precum şi cu cel aparţinând titularului, ambele în original.

De ajutoarele alimentare beneficiază familiile şi persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat, familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei, şomerii care beneficiază de indemnizaţie de şomaj în cuantum lunar de până la 400 de lei, pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi, obţinute din pensie sau, după caz, din pensii cumulate, sunt sub 400 de lei/lună, persoanele cu handicap grav şi accentuat, neinstituţionalizate, adulţi şi copii, persoanele beneficiare ale prevederilor legale privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război.

Comenteaza