Clujul, între orașele care rebuie să reducă poluarea. România ar putea fi amendată de CE

Clujul, între orașele care rebuie să reducă poluarea. România ar putea fi amendată de CE

Ministrul Mediului, Cosel Alexe, a declarat, luni, că 10 oraşe din România trebuie să facă planuri preventive în ceea ce priveşte reducerea nivelului de poluare, la recomandarea instituţiilor europene, pentru a se evita o eventuală procedură de infringement.

Potrivit ministrului Mediului, cele 10 oraşe care trebuie să facă planuri pentru în ceea ce priveşte reducerea poluării sunt: Craiova, Cluj, Timişoara, Constanţa, Brăila, Turnu Măgurele, Galaţi, Bacău, Ploieşti şi Piteşti.

De altfel, ministrul Mediului a convocat luni reprezentanţii celor trei municipii care au probleme privind calitatea aerului şi se află sub monitorizarea Comisiei Europene, fiind vorba de Bucureşti, Iaşi şi Braşov. La ora 12.30 este aşteptată la întâlnire Gabriela Firea, primarul Bucureştiului, cu care Alexe a avut dispute aprinse pe tema calităţii aerului din Capitală.

„Din păcate, în ultimii ani poluarea aerului în Bucureşti a fost din ce în ce mai mare şi mai alarmantă. Deşi aveam la Bucureşti un plan de măsuri el nu este implementat aşa cum ar trebui. Dacă ar fi implementat aşa cum ar trebui, nu mai aveam atât de multe zile cu valori ridicate sau depăşiri în fiecare an. Primăria Capitalei, având în vedere că este astăzi în procedură de contencios cu Comisia Europeană şi din păcate nu a reuşit ani la rând să convingă Comisia că situaţia se îmbunătăţeşte, suntem astăzi în situaţia în care doar aşteptăm verdictul. Nici măcar nu am mai dat voie României să se apere în faţa Comisiei Europene, aşteptăm din moment în moment verdictul, care va însemna pentru România o amendă de între 100.000 şi 400.000 de euro până vom reuşi să ajungem să avem zile fără depăşiri”, a declarat recent ministrul Costel Alexe.

Alexe a mai precizat, luni, că va solicita Institutului de Sănătate Publică un raport pentru a se vedea în ce măsură poluarea afectează sănătatea populaţiei.

Comenteaza