Clujul, pe a patra poziție la numărul de turiști din țară: peste 600.000 de sosiri în 2018

Clujul, pe a patra poziție la numărul de turiști din țară: peste 600.000 de sosiri în 2018

București a înregistrat cel mai mare număr de turiști înregistrați în primele 11 luni ale anului 2018, cu aproape 2 milioane de sosiri, urmat de Constanţa şi Braşov. Judeţul Cluj este al patrulea în clasament, cu peste 600.000 de turişti.

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în primele 11 luni din 2018 au însumat 11,993 milioane, în creştere cu 6,4% faţă de perioada similară din 2017, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.

Din numărul total de sosiri, cele ale turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 78%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 22%.

În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (74,6% din total turişti străini), iar din aceştia 85,7% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în primele 11 luni din 2018 au însumat 26,808 milioane, în creştere cu 5,9% faţă de perioada similară din 2017.

Din numărul total de înnoptări, cele ale turiştilor români au reprezentat 81,3%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 18,7%. În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa ( 73,2% din total turişti străini), iar din aceştia 84,3% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.

Durata medie a şederii în primele 11 luni din 2018 a fost de 2,3 zile la turiştii români şi de 1,9 zile la turiştii străini.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare a fost de 33,1% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 1,4 puncte procentuale faţă de primele 11 luni din 2017. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare s-au înregistrat la hoteluri (42%), bungalouri (29,2%), vile turistice (26,6%), hosteluri( 24,2%), spaţii de cazare pe nave (23,3%), popasuri turistice (21,9%) şi pensiuni turistice (21,3%).

Pe judeţe, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turisticbă cu funcţiuni de cazare turistică a înregistrat valori mai mari în Municipiul Bucureşti (peste 1,933 milioane), Constanţa (peste 1,294 milioane), Braşov (peste 1,250 milioane) şi Cluj (612.100), iar numărul de înnoptări ale turiştilor a înregistrat valori mai mari în Constanţa (peste 4,963 milioane), Municipiul Bucureşti (peste 3,15 milioane), Braşov (peste 2,439 milioane) şi Cluj (1,140 milioane).

Cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi in structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au provenit din Germania ( 311.900), Israel (255.000), Italia ( 224.700), Franţa (161.700) şi SUA (157.400).

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada de referinţă de 10,874 milioane, în creştere cu 7,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Majoritatea vizitatorilor străini provine din ţări situate în Europa (92,3%). Din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România, 49% provin din statele UE. Dintre statele UE cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Bulgaria (27,5%), Ungaria (25,8%), Germania (8,5%), Italia (8%), Polonia (5,6%), Franţa (4%) şi Regatul Unit (3,8%) .

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost de peste 19,730 milioane, la 11 luni din 2018, în creştere cu 5,7% comparativ cu perioada similară din 2017. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 68,5% din numărul total de plecări.

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna noiembrie 2018 au însumat 917.700, în creştere cu 10,4% faţă de cele din luna noiembrie 2017. Sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat, în luna noiembrie 2018, 80,5%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 19,5%, iar cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (74,5%), din aceştia 82,3% au fost din ţările UE.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în luna noiembrie 2018 au însumat 1.959.800, în creştere cu 10,8% faţă de cele din luna noiembrie 2017. Înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 82,4%, în timp ce ale turiştilor străini, 17,6%. În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (73,8%), iar din aceştia 81,7% au fost din UE.

Durata medie a şederii în luna noiembrie 2018 a fost de 2,2 zile la turiştii români şi de 1,9 zile la turiştii străini.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în luna noiembrie 2018 a fost de 30% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 2,3 puncte procentuale faţă de luna noiembrie 2017.

În luna noiembrie 2018, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent sosirile în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, au înregistrat creştere cu 10,4% iar înnoptările au înregistrat creştere cu 10,8%.

Comparativ cu luna noiembrie 2017, în luna noiembrie 2018 la punctele de frontieră s-a înregistrat creştere la sosirile vizitatorilor străini cu 7,9% iar la plecările în străinătate ale vizitatorilor români o scădere cu 1,2%. 

Comenteaza