Clujul susţine protestul diasporei de la Bucureşti. Traseul marşului din această seară

Clujul susţine protestul diasporei de la Bucureşti. Traseul marşului din această seară

Clujenii sprijină protestul diasporei ce are loc vineri la Bucureşti. Manifestanţii se vor întâlni în Piaţa Unirii, după care vor pleca în marş.

Grupul civic Umbrela Anticorupție Cluj sprijină protestul diasporei ce va avea loc în această seară la Bucureşti, alăturându-se vocilor care cer o reformă la nivel politic.

"Spunem un NU hotărât legilor menite să submineze independența justiției, modificărilor propuse și votate pentru Codul Penal și Codul de Procedură Penală și cerem revizuirea pozițiilor adoptate, în vederea punerii în acord a prevederilor respective cu opiniile exprimate de profesioniști, cu mențiunile primite din partea Uniunii Europene, precum și cu bunul-simț, o noțiune prea rar utilizată de coaliția de la putere", scriu reprezentanţii comunităţii "Umbrela Anticorupție Cluj" pe Facebook.

Participanţii la protest sunt îndemnaţi la manifestarea pașnică, nonviolentă.

"Scopul nu scuză mijloacele, iar lupta pentru valorile pe care le promovăm trebuie dusă respectând principiile a căror aplicare o cerem. Ne delimităm de orice abatere, de orice tip de acțiune menită să lezeze esența lucrurilor pentru care protestăm și nu încurajăm violența, fie ea fizică sau verbală", subliniază reprezentanţii Umbrela Anticorupție Cluj.

Clujenii care vor să participe la protest sunt aşteptaţi la ora 19:00 în Piaţa Unirii. Organizatorii au anunţat traseul pe care protestatarii îl vor parcurge vineri seara: Piaţa Unirii - Bulevardul Eroilor - Dorobanţilor - Întoarcere Profi Mărăşti - Bulevardul 21 Decembrie - Memorandumului - Casa de Cultură (Piaţa Lucian Blaga) - Napoca - Piaţa Unirii. 

Reamintim că joi, 9 august, coloanele de maşini cu români din diaspora, care au venit în ţară pentru a participa la mitingul antiguvernamental, au ajuns la Cluj-Napoca. 

Iniţial, românii veniţi din diaspora au oprit pe platoul Sălii Sporturilor Horia Demian şi ulterior s-au deplasat în zona centrală, mai exact în aproprierea Cinematografului Florin Piersic din Piaţa Mihai Viteazu. Zeci de persoane au venit să-i întâmpine cu bannere şi scandări anti-PSD: "M*** PSD", "PSD, ciuma roşie", "Afară cu hoţii din ţară". 

Primăria Capitalei a anunţat că protestul din 10 august nu are organizatori, deoarece persoanele chemate la discuţii privind organizarea manifestării au refuzat să semneze protocolul aferent şi „să-şi asume răspunderea”, instituţia subliniind că o simplă notificare este nulă din punct de vedere legal. 

La mitingul diasporei din Bucureşti sunt aşteptaţi 1 milion de oameni.

Comenteaza