Clujul va scăpa de invazia ciorilor. Soluţia găsită de municipalitate

Clujul va scăpa de invazia ciorilor. Soluţia găsită de municipalitate

Ciorile au invadat oraşul Cluj-Napoca, însă municipalitatea a găsit soluţia prin care să le alunge. 

"Având în vedere numeroasele probleme cauzate de înmulțirea coloniilor de ciori, în anul 2018 am implementat un studiu privind zonele cu populație mare de ciori, zonele de cuibărit, stabilirea numărului de sisteme antidăunători precum și aria de acoperire a acestora pentru diminuarea și îndepărtarea coloniilor de ciori din Parcul Central Simion Bărnuțiu. 

Dintre soluțiile propuse a fost aleasă soluția care constă în îndepărtarea ciorilor prin intermediul unor echipamente care acționează pe bază de ultrasunete și de laser", a declarat Gheorghe Şurubaru, city-managerul oraşului. 

În 30 mai au fost instalate două echipamente (ca stație pilot) în Parcul Central, pe un arbore din zona Facultății de Chimie, și a fost direcționat către un arbore cu mai multe cuiburi de ciori. Zona a fost monitorizată în perioada 30 mai - 4 iulie și s-a constatat mutarea totală a coloniei de ciori, fapt care atestă eficiența aparatelor.

Ca urmare a constatării eficienței acestor aparate, în 5 noiembrie a fost încheiat un contract în vederea achiziționării a 30 astfel de aparate (15 UltrasonX.Bird-X și 15 Bird-XOutdoor). Acestea au fost livrate la sfârșitul anului trecut, urmând a fi montate în perioada următoare, în funcție de condițiile meteo.

Toate aparatele vor fi montate în Parcul Simion Bărnuțiu, în diferite locații stabilite prin studiu. "În perioada următoare vom demara întocmirea și achiziția unui studiu privind diminuarea și îndepărtarea coloniilor de ciori la nivelul întregului municipiu Cluj-Napoca", a punctat Şurubaru. 

Comenteaza