Comisia Europeană vrea să condiţioneze accesarea fondurilor UE de respectarea normelor statului de drept

Comisia Europeană vrea să condiţioneze accesarea fondurilor UE de respectarea normelor statului de drept
Comisia Europeană elaborează propuneri pentru a se asigura că statele membre care beneficiază de fonduri europene să aibă sisteme judiciare independente, riscând amplificarea disputelor cu ţări precum Polonia şi Ungaria, informează cotidianul Financial Times.

Comisia Europeană vrea să introducă în propunerile privind structurarea bugetului Uniunii Europene după anul 2020 obligaţia ca statele membre să aibă "sisteme judiciare funcţionare şi independente".

Ideea a fost susţinută de comisarii UE în cursul unei şedinţe desfăşurate săptămâna trecută şi va fi prezentată în cadrul planurilor Bruxellesului de structurare a viitorului buget.

Mari contributori la bugetul UE, precum Germania, susţin introducerea unor condiţii mai dure pentru beneficiarii de fonduri comunitare, precum Polonia, criticată de Bruxelles din cauza reformelor judiciare şi a nerespectării cotelor obligatorii pentru redistribuirea refugiaţilor.

Plasarea accentului pe respectarea normelor statului de drept drept condiţie pentru accesarea fondurilor comunitare riscă să amplifice tensiunile cu Guvernul de dreapta de la Varşovia.

 

Comenteaza