Competiție de roboți, în premieră la Cluj

Competiție de roboți, în premieră la Cluj

Competiția regională First Tech Challenge (FTC), dedicată roboților concepuți de liceeni, va avea loc pentru prima dată în orașul de pe Someș, la complexul Coratim, de pe platforma Clujana.

Clujul este, în acest început de an, locul de întâlnire a zeci de roboți. Sâmbătă, 18 ianuarie, la Coratim Events, va avea loc Official Winter BRD FTC Demo. Competiția amicală este o premieră pentru Cluj-Napoca. Liceeni din mai multe orașe din Transilvania își vor prezenta realizările cu care intenționează să se califice la faza națională a BRD First Tech Challenge (FTC) România și chiar la finala mondială, din Statele Unite ale Americii.

Official Winter BRD FTC Demo este un eveniment organizat de Asociația Transilvania Robotix, cu echipa de elevi ai Liceului Mihai Eminescu din Cluj-Napoca, alături de echipa Esentza Robotics, a Liceului “Petru Rareș” din Beclean, cu sprijinul Asociației “Nație prin educație”.

În fiecare an, echipe de liceu din toată țara se înscriu la competiția FTC și construiesc roboți după cerințele venite din SUA. Aceștia sunt acționați prin telecomandă, dar au și funcții autonome. Tinerilor le este extrem de utilă această experiență, nu doar pentru a simți febra întrecerilor, ci și pentru a încerca să își construiască un viitor în robotică. Competiția va începe, sâmbătă, la 11:30. Finalele vor avea loc după ora 17:00.

Comenteaza