Comunicatorii din Ardealul de Nord se întâlnesc la Cluj

Comunicatorii din Ardealul de Nord se întâlnesc la Cluj
Prima Conferinţă Regională a Comunicatorilor din Transilvania de Nord are loc la sfârşitul acestei luni, în Cluj-Napoca.
În cadrul conferinţei sunt incluse şi o serie de dezbateri pe tema exemplelor de bune practici în comunicare privind proiectele finanţate cu bani europeni în regiunea de dezvoltare Nord-Vest. La eveniment participă aproximativ 80 de participanţi, reprezentanţi ai autorităţilor locale, ale companiilor private şi ai beneficiarilor de proiecte europene, a precizat organizatorul Andreea Atanasiu.

Conferinţa Comunicatorilor din Transilvania are loc în 28 octombrie, într-o locaţie care nu a fost încă precizată. “Vom încerca să organizăm astfel de conferinţe o dată pe an”, a mai spus Atanasiu.
Comenteaza