Controale în centrul Clujului. Au fost închise încă două localuri
- Scris de Ziua de Cluj
- 23 Noi 2020, 16:58
- Eveniment
- Ascultă știrea
Poliţiştii au reluat duminică controalele în zona centrală a orașului pentru a verifica dacă sunt respectate măsurile de siguranţă împotriva COVID-19.
Duminică, 22 noiembrie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, alături de polițiști locali și jandarmi, precum și de reprezentanți ai Direcției Sanitar Veterinare Cluj și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Cluj, au acționat pe raza de competență, în mai multe etape, pentru prevenirea și combaterea virusului Covid-19.
Astfel, în prima etapă, respectiv în intervalul orar 10.00 – 12.00, forțele angrenate au urmărit verificarea respectării măsurilor de siguranță în zona piețelor și a supermarketurilor, fiind legitimate peste 60 de persoane și verificate 13 societăți comerciale
Au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale, 9 dintre acestea fiind aplicate în conformitate cu prevederile Legii 55/2020, iar alte 4 pentru încălcări ale normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, precum și ale normelor de circulație rutieră.
În cea de-a doua etapă, desfășurată în intervalul orar 17.00-21.00, obiectivul principal a constat în verificarea modului de respectare a măsurilor de siguranță și protecție în marile centre comerciale de pe raza municipiului, dar și în localurile publice din zona Pieței Unirii.
În acest sens, au fost legitimate 42 de persoane și verificate 11 societăți comerciale, iar ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale, în valoare de 6.100 de lei. 11 dintre acestea au fost aplicate unor persoane care au încălcat normele de protecție și siguranță instituite în contextul stării de alertă.
Totodată, în cadrul acestei etape, 2 localuri publice din zona centrală a municipiului au fost verificate, constatându-se faptul că un local nu respecta măsura suspendării activității operatorilor economici, desfășurându-și activitatea în spațiu închis, iar altul își desfășura activitatea în spațiu închis, spațiu format din pereți din plexiglas si plafon tip umbrelă, contrar prevederilor legale.
Față de aceste societăți a fost luată măsura sancționării contravenționale în conformitate cu prevederile Legii 55/2020, fiind aplicate amenzi, în valoare de 2000 de lei pentru fiecare.
Alte 2 localuri publice au fost verificate, fiind constatate nereguli cu privire la terasa amenajată. În acest caz a fost luată măsura sancționării contravenționale, precum și cea a sistării activității operatorului economic.
În intervalul orar 23.00 – 01.00, echipajele au verificat respectarea interdicției de circulație a persoanelor în afara locuințelor ori a gospodăriilor, fiind legitimate peste 60 de persoane și verificate aproximativ 30 de autovehicule. Urmare a abaterilor aduse Legii 55/2020, au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale.
Reamintim că, vineri seara, poliţiştii au descins la localul Che Guevara din Piaţa Unirii, unde au constatat că unitatea comercială nu respecta măsura suspendării activității în spații închise, în incintă aflându-se un număr de aproximativ 120 de persoane.
S-a dispus încetarea activității operatorului economic, toate persoanele fiind evacuate din local. Totodată, societatea deținătoare a fost sancționată conform Legii 55/2020, fiind aplicată o amendă în valoare 10.000 de lei.