Coronavirusul amână aducerea în țară a clujeanului închis în China

Coronavirusul amână aducerea în țară a clujeanului închis în China

Profesorul clujean Marius Balo, condamnat la 8 ani de închisoare în China, nu poate fi adus în România din cauza epidemiei de coronavirus. 

„Conform informaţiilor pe care le-am primit din partea consulatului român din Shanghai, întâlnirea comisiei penitenciarului din China, prevăzută pe data de 4 februarie, a fost amânată. Motivul este prelungirea suspendării activităţii instituţiilor publice de la 3 la 9 februarie, din cauza epidemiei de coronavirus din China. Încă nu avem o dată certă pentru reprogramarea comisiei, însă sperăm ca imediat după 9 februarie să ni se comunice termenul reîntoarcerii lui Marius Balo în România”, a spus Iordăchescu, potrivit Mediafax.

Ministerul Justiţiei a fost informat recent că autorităţile chineze au aprobat transferarea lui Marius Balo, profesorul universitar condamnat la opt ani de închisoare în statul asiatic, în România. Partea română urma să întreprindă demersuri pentru aducerea în ţară a lui Marius Balo, în cel mai scurt timp.

Cazul lui Marius Balo a fost prezentat în 11 iulie 2019 de avocatul Eugen Iordăchescu care declara într-o conferinţă de presă că Balo, profesor universitar şi antreprenor clujean, se află închis de peste cinci ani într-o închisoare din China unde este chinuit şi forţat să lucreze 12 ore pe zi, fiind condamnat la 8 ani pentru o presupusă infracţiune de fraudă contractuală, prejudiciul fiind de 80 de dolari.

Potrivit acestuia, Marius Balo s-a stabilit în China în anul 2010 şi a fost angajat ca expert străin în cadrul Grupului de Tehnologie şi Educaţie XinDongFang din Beijing, unde a ocupat funcţia de trainer. Din 2013, românul a ocupat postul de profesor la Universitatea Renmin din Beijing.

„Procurorii chinezi au susţinut că Marius Balo a primit 80 de dolari de la cetăţeni chinezi, fără ca acesta să ştie că suma provenea din comiterea unei infracţiuni. În exact aceeaşi situaţie s-a aflat şi un cetăţean britanic, care primise aceeaşi sumă de bani, dar care a fost eliberat fără să petreacă vreo zi în închisoare, în urma intervenţiei eficiente a Ambasadei Marii Britanii în China. Situaţia românului a fost însă radical diferită, în loc de victimă a infractorilor chinezi, a fost considerat chiar el un infractor”, explica avocatul clujean.

Eugen Iordăchescu afirma că Marius Balo a fost ţinut timp de doi ani şi jumătate în arest preventiv, ceea ce în China înseamnă „o cuşcă de 16 m pătraţi, în care se mai aflau 12 cetăţeni chinezi, fără să vadă lumina soarelui, de unde era scos de două ori pe lună şi, legat de mâini şi de picioare într-un scaun de metal, era ameninţat de gardieni să recunoască faptele <cu lacrimi în ochi> în faţa judecătorului, pentru a-i inspira milă”.

„În 24 martie 2016, Marius Balo a fost condamnat pe baza mărturiei unei persoane pe care nu o văzuse niciodată şi ulterior încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Shanghai. De asemenea, a fost condamnat la plata unei amenzi de peste 61.000 de lei”, a precizat avocatul.

Eugen Iordăchescu a criticat în iulie „impotenţa” instituţiilor statului român şi „nepăsarea” acestora cu privire la soarta unui cetăţean român aflat într-o stare dificilă.

În octombrie, reprezentanţii Ministerului Justiţiei spuneau că vot depune toate eforturile ca Marius Balo să fie transferat în România pentru a-şi ispăşi pedeapsa. Instanţa din Cluj a recunoscut pedeapsa aplicată de cea din China, astfel că bărbatul ar putea fi adus în ţară.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK

loading...
Loading...
Comenteaza