Coșmarul trăit de o cercetătoare din Cluj în timpul unei expediții. A fost mușcată de o insectă și s-a întors cu o boală rară
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 12:05
- Eveniment
- Ascultă știrea
Un caz medical extrem de rar a fost diagnosticat la Cluj-Napoca, unde o tânără cercetătoare de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca a trecut printr-un adevărat coșmar după ce a contractat o boală tropicală în timpul unei expediții științifice în Panama și Costa Rica.
O simplă mușcătură de insectă s-a transformat într-o afecțiune gravă, care i-a provocat răni dureroase și luni întregi de tratamente și investigații complexe.
Totul a început în urmă cu doi ani, când Ioana Mitrea a observat pe braț câteva leziuni mici, asemănătoare unor coșuri. În scurt timp însă, acestea au crescut în dimensiune și s-au transformat în ulcerații severe.
„Erau foarte, foarte dureroase. Nu puteam să mă ating cu apa, dormeam întotdeauna cu un pansament peste aceste leziuni, se lipeau, era foarte dureros să-l curăț”, povestește tânăra cercetătoare pentru Observatornews.ro.
După numeroase investigații și două biopsii, medicii au reușit să stabilească diagnosticul exact. Analizele moleculare realizate în România și Israel au confirmat prezența parazitului Leishmania panamensis, o specie întâlnită în special în regiunile tropicale din America Latină și extrem de rară în Europa, potrivit sursei citate anterior.
„Acesta este leziunea primară și cea mai mare. Aici a fost și acel inițial coș. Era foarte mic ca dimensiune după care s-a tot mărit și a dus la apariția unor ulcere destul de adânci”, explică pacienta.
Boala, numită leishmanioză, este transmisă prin înțepătura flebotomilor, insecte de mici dimensiuni asemănătoare musculițelor de nisip. În România, cazurile sunt extrem de rare, iar medicii sunt mai familiarizați cu speciile întâlnite în bazinul mediteranean decât cu cele specifice Americii Centrale și de Sud.
„Majoritatea laboratoarelor din Europa sunt obișnuite, inclusiv noi, pentru speciile din lumea veche, nu și pentru cele din lumea nouă. Leishmanioza face foarte multe victime, vorbim aici de milioane de pacienți expuși anual, mai ales în zona tropicală”, a explicat profesorul universitar Andrei Daniel Mihalca, pentru sursa citată.
Tratamentul necesar nu era disponibil în mod obișnuit în Europa, iar echipa medicală a fost nevoită să caute soluții în mai multe țări. În cele din urmă, medicamentele au fost procurate din Brazilia.
„Tratamentul recomandat nu se găsește în mod uzual în Europa. L-am găsit disponibil în câteva țări: Turcia, Cehia, dar destul de dificil de procurat și extrem de scump”, a mai declarat Andrei Daniel Mihalca.
Cazul este considerat o premieră medicală în România și a fost prezentat recent într-un articol publicat în prestigioasa revistă științifică Infectious Diseases of Poverty. Cercetătorii spun că experiența poate reprezenta un semnal de alarmă pentru specialiștii care lucrează în zone tropicale și pentru turiștii care călătoresc în astfel de regiuni.











