Creşte consumul de droguri la Cluj. Trei tineri cu dosar penal, unul prins la volan

Creşte consumul de droguri la Cluj. Trei tineri cu dosar penal, unul prins la volan

În contextul în care consumul de droguri în rândul tinerilor din Cluj-Napoca ia amploare, poliţiştii au desfăşurat, la final de săptămână, ample controale pentru despistarea consumatorilor şi distribuitorilor de substanţe interzire.

Trei tineri au ajuns pe mâna poliţiştilor după raziile din weekend: un tânăr se afla la volan, în timp ce alţi doi au fost prinşi în Piaţa Muzeului din Cluj-Napoca.

“La data de 17 iunie, un bărbat de 31 de ani, din Cluj-Napoca, a fost prins în timp ce conducea fiind sub influența substanțelor psihoactive. Bărbatul a fost dus la unitatea medicală pentru recoltarea mostrelor biologice în vederea stabilirii substanței psihoactive”, transmite Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IPJ) Cluj.

Tot la sfârşitul săptămânii trecute, doi tineri, tot din Cluj-Napoca, au fost depistaţi în Piața Muzeului, având asupra lor plicuri cu substanțe psihoactive. Cei trei s-au ales cu dosare penale.

 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK

loading...
Loading...
Comenteaza