Crește nivelul de poluare în Cluj. Ministerul Mediului dă vina pe vreme

Crește nivelul de poluare în Cluj. Ministerul Mediului dă vina pe vreme
| Foto: AutoMotorSport

Poluare masivă în București-Ilfov și în alte 5 județe. Ministerul Mediului dă vina pe vreme.

Deși probleme erau încă din noaptea de marți spre miercuri, ministerul Mediului a anunțat miercuri după-amiază, într-un comunicat de presă, că de vină ar fi vremea și că niveluri mari de poluare s-au mai înregistrat nu doar în București-Ilfov ci și în județele Alba, Cluj, Giurgiu, Mureș și Neamț din cauză că nu prea a bătut vântul.

Conform Administrației Naționale de Meteorologie, mișcarea aerului pe orizontală a fost extrem de redusă, ceea ce a determinat condiții de calm atmosferic pe spații destul de extinse, iar pe verticală direcția de deplasare a fost de sus în jos, pe fondul presiunii atmosferice ridicate, a umezelii relative a aerului, în general, ridicate și a formării unui strat de inversiune termică, astfel încât efectul a fost cel al unui „capac” care a împiedicat dispersia poluanților pe timpul nopții.

„Astfel, conform analizei realizate la nivel național, specialiștii Agenției Naționale pentru Protecția Mediului au constatat că stațiile de monitorizare a calității aerului din întreaga țară au înregistrat creșteri ale concentrațiilor de poluanți atmosferici. Cele mai semnificative creșteri s-au înregistrat la stațiile din județele Alba, Cluj, Giurgiu, Mureș și Neamț, precum și la cele din aglomerarea București-Ilfov. Nu vorbim, așadar, despre un caz izolat pentru regiunea București, ci de un fenomen generalizat pe întreg teritoriul României”, se arată în comunicat.

  

Comenteaza