Video Crimă la Cluj. Principalul suspect, un tânăr de 19 ani

Crimă la Cluj. Principalul suspect, un tânăr de 19 ani

O femeie în vârstă de 90 de ani a fost găsită moartă, cu urme de violență pe corp, în localitatea clujeană Muncel.  

O femeie în vârstă de 90 de ani a fost găsită moartă în propria casă, din localitatea Muncel, de lângă Dej, cu multiple urme de violență pe corp. Printre ipotezele luate în calcul de anchetatori este un furt urmat de crimă.

Polițiștii cred că cineva ar fi intrat în casă peste femeie cu gândul de a o jefui, însă între cei doi s-ar fi iscat un conflict, iar autorul ar fi ucis-o pe femeie, relatează Dejeanul.ro.

Macabra descoperire a fost făcută de o vecină a femeii, care s-a alertat când a văzut că bătrâna nu mai iese din casă. A mers în vizită și a găsit întreagă încăpere plină de sânge, iar pe bătrână a găsit-o fără suflare, având un cearceaf înfășurat în jurul capului.

Conform unor surse, principalul suspect ar fi un tânăr de 19 ani, care are bunici în Muncel. Acesta muncea cu ziua la mai mulți localnici și, în această dimineață, când a fost ridicat de polițiști, tânărul era la un vecin la tăiat lemne, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Comenteaza