Cu trenul de la Cluj la Oradea în 2 ore. Proiectul de modernizare - 7,3 miliarde lei

Cu trenul de la Cluj la Oradea în 2 ore. Proiectul de modernizare - 7,3 miliarde lei
Trasele trenurilor care trec prin Gara Cluj-Napoca sunt înțesate de restricții de viteză | Foto: Florin Popa

Prefectura Bihor a găzduit o şedinţă de lucru privind studiul de fezabilitate al proiectului de electrificare şi reabilitare a liniei de cale ferată Cluj-Oradea-Episcopia Bihor. Proiectul, în valoare de 7,3 miliarde lei, este finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României, şi reprezintă cea mai amplă investiţie în infrastructura feroviară din Vestul României.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Prefectura Bihor, la şedinţa convocată de prefectul Dumitru Ţiplea au participat directorul regional al Companiei Naţionale de Căi Ferate filiala Cluj, Petru Ceşa, în calitate de reprezentant al beneficiarului, reprezentanţii companiei care au elaborat studiul de fezabilitate, precum şi peste 20 de reprezentanţi ai autorităţilor şi instituţiilor din judeţul Bihor.

”Discuţiile s-au purtat în jurul observaţiilor punctuale ridicate de primarii din zonele impactate de lucrări. Din totalul de 41 de avize pentru judeţul Bihor, s-au obţinut majoritatea privind amplasamentele, urmând ca în următoarea perioadă să se elibereze şi ultimele, legate de soluţia finală aplicată în cadrul proiectului”, a transmis Prefectura Bihor.

Sursa citată a precizat că lucrările din proiect vizează electrificarea în întregime a celor 166 de km a liniei de cale ferată, precum şi modernizarea, pe întregul traseu, a tuturor staţiilor, haltelor şi spaţiilor adiacente, incluzând parcările, rampele şi peroanele cu copertine. Toate clădirile de călători vor beneficia de compartimentări ce vizează fluidizarea circulaţiilor, de grupuri sanitare compartimentate pe sexe, precum şi grupuri sanitare speciale pentru mamă şi copil.

Traseele de circulaţie pentru călători vor asigura deplasarea în deplină siguranţă a persoanelor cu handicap locomotor şi vizual, fiind prevăzute, de asemenea, rampe şi marcaje tactile pentru nevăzători la accesele principale în clădire şi către punctele principale de interes.

Partea de execuţie este estimată la 4 ani din durata totală de 10 ani a proiectului. În urma reabilitării, pe 60% din traseu trenurile vor putea circula cu peste 100 km/oră, iar distanţa Oradea-Cluj se va parcurge în 2 ore.

Calea ferată de pe acest traseu a fost inaugurată în 1870, astfel că în 2020 se împlinesc 150 de ani de la darea ei în folosinţă.

 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK

loading...
Loading...
Comenteaza