Cum a supravieţuit exterminării evreilor în Holocaust

Cum a supravieţuit exterminării evreilor în  Holocaust
Este printre puţinii supravieţuitori ai Holocaustului din al doilea război mondial care trăieşte acum, şi a venit la Cluj ca să spună prin ce orori a trecut.

Livia Frankel s-a născut în Sighetu Marmaţiei, unde a şi locuit până să ajungă la liceu în Cluj, timp de doi ani. Locuieşte în Stockholm de după încheierea celui de-al doilea război mondial. Când conflagraţia s-a terminat, nu s-a uitat înapoi. "După război nicio ţară nu voia evrei", spune ea, "iar ţara Israel încă nu era formată".

 

"Visul suprem al lui Hitler era să cureţe Europa de evrei", a spus Frankel pentru ziuadecj.ro. "În 1944 pierdea războiul şi a realizat că mai există 800.000 de evrei în Ungaria, iar aici includem şi Transilvania de Nord (graniţa între Ungaria şi România era atunci dealul Feleacului; Cluj-Napoca era în Ungaria, iar Turda - în România-n.red.). S-a dus la Horthy Miklos, premierul Ungariei, şi a cerut să pună evreii la dispoziţie pentru deportare; Horthy nu a fost de acord, aşa că Hitler a ocupat ţara, în martie 1944, şi a început să schimbe legi. Am fost obligaţi să purtăm steaua galbenă pe haine, orice evreu de la vârsta de şase ani în sus".

În 15 mai au început deportările. Mai întâi 3.000 de persoane, cu un singur transport, prin Kosice. În total din Ardealul de Nord au fost deportaţi peste 10.000 de evrei. La Auschwitz a ajuns toată familia, dar mai departe au plecat doar fetele: părinţii au fost duşi imediat în camerele de gazare, în aceeaşi zi în care au sosit. Livia şi sora sa Hedi au ajuns în lagăre de concentrare, unde au locuit timp de un an, în condiţii foarte grele. "Am ajuns în lagărul de concentrare din Hamburg, făceam muncă forţată, construiam case", rememorează Livia Frankel. "Nu era nimeni gazat, dar erau condiţii foarte grele, fără mâncare şi igienă; o situaţie foarte grea". Din lagărul din Bergenbersen, unde fuseseră mutate între timp, cele două surori au fost eliberate, împreună cu mulţi alţi prizonieri, în 15 aprilie 1945, de armata britanică.

Cele două surori Livia şi Hedi locuiesc în Suedia, unde s-au mutat după război. "Nicio ţară nu voia evrei, după război", spune Livia Frankel. "După ce am fost eliberate nu ne-am întors în România, nu mai aveam nimic aici. Nu ştiam unde să mergem, ştiam doar că nu mai avem părinţi, eram orfane. Suedia a invitat atunci în ţară 10.000 de evrei şi aşa am ajuns şi noi acolo". A venit de câteva ori în România, la Sighet şi Cluj. Acasă a ajuns doar după 25 de ani. "Sighetul arăta foarte rău atunci", spune ea.

Familia Szmuk, în care s-a născut şi Livia, era una de clasă mijlocie în Sighetu Marmaţiei, un oraş cu o populaţie însemnată de evrei. Familia sa de patru persoane - părinţii şi două surori - locuia lângă calea ferată. "Toţi au pierit în Holocaust", spune acum Frankel, cu regret. "Aveam câteva rude în Cluj - un unchi, Samu Klein cu soţia sa Boji şi doi veri, Feri şi Agnes; toţi au pierit în Holocaust".

Livia Frankel este acum vicepreşedinte al Asociaţiei Supravieţuitorilor Holocaustului din Suedia.

Ziuadecj.ro a prezentat recent cazul unui alt evreu care a ajuns în lagăre de concentrare şi a fost eliberat după ce războiul s-a încheiat.Aharon Samuel s-a născut în 19 august 1923 iar la vârsta de zece ani s-a mutat în Mediaş. Tatăl său era tapiţer, iar Aharon era ajutorul său. După bar mitzvah, tatăl său l-a trimis la Cluj, ca să înveţe meserie, la o fabrică de mobilă, povesteşte jewishjournal. După trei ani, acesta a început să câştige şi un salariu, după ce până atunci a lucrat ca ucenic.

Locuia cu rude sărace, în Cluj, cărora le plătea pentru mâncare. După un an a învăţat că sistemul nazist va împărţi Transilvania în două - Clujul urma să ajungă pe teritoriul Ungariei, iar Mediaşul - pe teritoriul României. Atunci a decis să se întoarcă acasă, dar nu a reuşit să mai ajungă la gară: a fost trimis într-un ghetou. A profitat şi a sărit în primul tren, care, fără ca el să ştie, l-a trimis în Mediaş. Acasă şi-a găsit doar mama şi doi fraţi: tatăl său fusese deja dus într-un lagăr de muncă forţată. Aharon însuşi a fost dus şi el într-un lagăr, s-a dovedit apoi că e acelaşi unde fusese trimis şi tatăl său. Cei doi locuiau în aceeaşi baracă, timp de nouă luni, mâncau supă fără gust, o dată pe zi, făceau duş o dată pe săptămână şi trebuiau să sape gropi de doi metri.

În septembrie 1943, niciun soldat nazist nu a mai venit să-i trezească pentru munca forţată: toţi fugiseră după ce Aliaţii au început să bombardeze România.

După încetarea războiului, Aharon s-a mutat în Israel iar acum locuieşte în Sherman Oaks, în Statele Unite.

 

Etichete
Comenteaza