Cum arată scena principală de la Untold 2017 VIDEO

Cum arată scena principală de la Untold 2017 VIDEO
Afrojack, Armin van Buuren, Axwell & Ingrosso, Dimitri Vegas & Like Mike, Hardwell, Martin Garrix sau Steve Aoki sunt doar câţiva dintre DJ-ii care vor concerta, între 3 şi 6 august 2017, pe scena principală Untold.

Conform conceptului anunţat pentru Untold 2017, scena de pe Cluj Arena înfăţişează un dragon! 

''În 2016, Magicianul a apărut pentru prima dată în universul Untold, fiind o prezență milenară. Acesta deține o forță supranaturală absolută, fiind singurul care poate controla portalul ce face legătura între cele două lumi: cea reală și cea fantastică. În 2017, Magicianul aduce în lumea noastră un simbol-protector, Dragonul, care a mai fost pe Pământ cu foarte mult timp în urmă, când oamenii mai credeau în magie.

Povestea din acest an ne traspune într-o călătorie cu mii de ani în urmă, când destinul oamenilor era supus bătăliilor legendare. Balanța dintre bine și rău era prea mult înclinată în partea răului, iar o forță întunecată pusese stăpânire peste întreg pământul. Mii de cavaleri au încercat, fără sorți de izbândă, să restabilească echilibrul, însă nici un om nu a avut puterea să înfrunte răul. Protector al oamenilor, cu puterile sale nemărginite, Magicianul îl cheamă într-o noapte de august, în mijlocul luminișului din pădurea Hoia-Baciu, din inima Transilvaniei, pe Dragonul protector. Acesta, înzestrat cu știința tuturor lucrurilor văzute și nevăzute din Univers este singurul care cunoaște numele reale ale tuturor lucrurilor.

Dragonul răspunde chemării Magicianului și dăruiește 4 pietre cu puteri extraordinare, esențe ale Iubirii, Speranței, Curajului și Încrederii, celor mai curajoși dintre cavaleri. Prin puterea lor magică, cavalerii descătușează forțele Binelui de pe tot Pământul și înving Răul. Odată cu triumful Binelui se naște Ordinul Cavalerilor Dragonului.

Pentru a proteja secretul pietrelor, urmașii cavalerilor le ascund într-un cufăr, iar urma acestuia se pierde în istorie și lumea uită cu totul această poveste. De atunci, mii de ani au trecut iar acum este momentul ca, în cele 4 nopți magice de august, zeci de mii de tineri să redescopere puterea pietrelor Dragonului", spuneau reprezentanţii festivalului, la finele lunii iunie, în cadrul unei conferinţe de presă.

10 milioane de euro este bugetul celei de a treia ediţii Untold. Sunt aşteptaţi peste 300.000 participanţi

Un procent de 50% din buget este asigurat din bilete, iar creşterea bugetului general a permis şi mărirea cu 50% a sumelor destinate onorariilor pentru artişti, numărul acestora ajungând în acest an la peste 200. Festivalul va avea zece scene în 2017, cu două în plus faţă de ediţia de anul trecut.

"Am pregătit cea mai de succes ediţie de până acum a Untold, cu un impact şi mai mare decât anii precedeni, am investit peste 10 milioane de euro în experienţa Untold, acesta este bugetul total, am crescut cu 50% bugetul alocat artiştilor. Bugetul este cel mai mare de până acum, cu 3 milioane de euro mai mare decât anul trecut. La festival vor fi peste 200 de artişti, noi ne uităm la artişti să vedem care sunt cei mai apreciaţi ca spectacol, astfel încât Untold să fie o experienţă aparte. Armin van Buuren a spus că la Cluj-Napoca are cel mai bun show al lui dintr-un an, iar Martin Garrix a afirmat că Untold este un festival nebunesc. Ne bucurăm să avem acest feed-back pozitiv al artiştilor, astfel încât popularitatea Clujului şi evenimentului se duce în toată lumea", spunea, în conferinţa menţionată, managerul general al festivalului, Bogdan Buta.

Untold-iştii care și-au cumpărat bilete online au posibilitatea, anul acesta, să parcurgă în avans o parte din procesul de check-in.

Mai multe detalii despre acces şi despre sistemul de plată AICI. 

Comenteaza