Cum arată tronsonul din autostrada Transilvania care ar trebui deschis vara aceasta

Cum arată tronsonul din autostrada Transilvania care ar trebui deschis vara aceasta

Circa 18 km dintre Iernut și Chețani, parte a autostrăzii Transilvania între Târgu Mureș și Câmpia Turzii vor fi gata în această vară, însă în continuare există riscul ca traficul să nu poată fi deschis.

Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

Pe tronsonul Iernut-Chețani constructorul Astaldi - Max Boegl a ajuns la un stadiu fizic de aproape 93% și își propune să finalizeze lucrările în această vară. Într-o filmare din dronă realizată de Asociația Pro Infrastructura se observă stadiul avansat al proiectului, dar și faptul că mai există totuși lucrări de executat și care ar putea duce momentul finalizării undeva spre august-septembrie.

 

La rândul lor, autoritățile se bazează pe tronsonul Iernut-Chețani pentru a-l da în trafic în acest an, însă există în continuare problema descărcării traficului la Chețani, acolo unde nodul rutier face parte din contractul de pe tronsonul următor și unde constructorul, aflat în insolvență, a abandonat lucrările în ultimele luni.

Acum, de câteva zile însă, noi echipe de muncitori și utilaje au intrat pe șantierul nodului de la Chețani și au demarat în forță lucrările pentru finalizarea nodului. Dacă ritmul actual s-ar menține, probabil că nodul pentru descărcare ar putea fi gata peste 2 luni.

O filmare din dronă realizată de API surprinde „furnicarul” declanșat în ultimele zile pe nodul Chețani (min 5:13), dar și restul lotului Chețani - Câmpia Turzii care zace abandonat și fără muncitori.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza