Dan Grigore şi-a depus demisia din funcţia de membru CNA

Dan Grigore şi-a depus demisia din funcţia de membru CNA
Dan Grigore şi-a depus, astăzi, demisia din funcţia de membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), menţionând că nu poate funcţiona într-o instituţie obligată să lucreze într-un climat de presiune permanentă şi lipsă de respect faţă de reguli.

Dan Grigore enumeră în cererea de demisie mai multe fapte petrecute pe parcursul celor aproape două mandate ale sale în CNA, încheind cu declaraţia preşedintelui PNL, Crin Antonescu, care a spus despre el că nu are onoare şi i-a "reproşat voalat" că nu este omul celor care l-au trimis în CNA, de claraţie care "a fost doar picătura care a umplut paharul".

"Demisionez din Consiliul Audiovizualului pentru că nu pot funcţiona într-o instituţie care e obligată să lucreze într-un climat de presiune permanentă, de lipsă de respect faţă de reguli, de făţărnicie şi de măsluire sistematică a celor mai elementare principii, de monumentală rea-credinţă şi de poluare gravă a spaţiului public; pentru că vocea mea este acoperită de puhoaie de batjocură şi ameninţări; pentru că nu mai vreau să suport un stres care nu produce nici cel mai mic bine social după ce decenii întregi am trăit stresul nobil al scenelor de concert şi al întâlnirilor cu publicul de pretutindeni; pentru că prevăd o campanie electorală de o ferocitate fără precedent în care respectarea legii riscă să pară chiar infracţiune în ochii celor prea mulţi care cred că «scopul scuză mijloacele». Iar eu văd cu oroare cum fărădelegea ne duce în haos", îşi motivează Dan Grigore decizia.

Membrul CNA Dan Grigore a declarat la şedinţa de marţi că îşi va da demisia din Consiliu dacă Crin Antonescu, care a afirmat despre el că nu are onoare, nu îşi cere scuze până la şedinţa următoare a CNA, programată joi.

La începutul şedinţei de marţi a CNA, Dan Grigore a dorit să facă o scurtă declaraţie de presă.

"În ziua de 1 martie, am primit ca mărţişor, (...) prin intermediul emisiunii «Sinteza Zilei», a domnului director Mihai Gâdea de la postul Antena 3, alături de (...) nişte laude la adresa meseriei mele de pianist, la adresa artei mele muzicale, «proliferate», cum spunea deunăzi reprezentanta postului, de domnul director însuşi - ceea ce mi-a produs o oarecare plăcere, sigur că da, pentru care îi mulţumesc -, alături de aceste laude, domnia sa şi-a exprimat stupefacţia că eu, un binecunoscut monarhist, nu răspund comandamentelor acestei poziţii publice pe care am arătat-o de multă vreme, şi iată că ţin cu Băsescu", a spus Dan Grigore.

"Şi l-a întrebat pe invitatul domniei sale din emisiune, pe domnul Crin Antonescu, ce părere are, la care domnul Crin Antonescu a spus că eu n-am onoare, asta a fost părerea domniei sale. Dacă părerea domnului Crin Antonescu era părerea unui simplu politician, aş fi zis că un politician care vorbeşte la televizor vorbeşte şi-i mai scapă versurile, că ştim că mulţi politicieni care vorbesc la televizor, fiind foarte des invitaţi, obişnuiesc să mai scape şi versurile şi să vorbească despre lucruri pe care nu le stăpânesc prea bine. Dar domnul Crin Antonescu nu-i un simplu politician, e preşedintele unui mare partid din opoziţie şi copreşedintele unei coaliţii a opoziţiei, USL. Dacă domnia sa, cu întreg aliotmanul opoziţiei, se împiedică de ciotul Dan Grigore din CNA, adică de mine, îi propun un schimb reciproc avantajos domnului Crin Antonescu. Dacă, până la şedinţa următoare, nu «proliferează», ca să citez din gândirea publică a doamnei reprezentante a postului, scuzele de rigoare sau ceva echivalent, cum va socoti domnia sa de cuvinţă, eu, joi, la şedinţa următoare, îmi voi da demisia din CNA", a încheiat Dan Grigore.

La şedinţa CNA anterioară, pe 1 martie, membrii Narcisa Iorga, Ioan Onisei, Dan Grigore şi Gelu Trandafir au susţinut într-o pauză o conferinţă de presă, în care au declarat că sunt atacaţi în mod constant în emisiunile televiziunii Antena 3.

Dan Grigore a spus atunci că va împlini în curând două mandate în CNA, în timpul cărora cei care l-au propus în această funcţie sunt forţe fie la putere, fie în opoziţie. "În virtutea acestei experienţe, cred că singurele explicaţii pe care mi le pot da în legătură cu atitudinea postului Antena 3, vizavi de demersurile şi de datoria pe care CNA încearcă să şi-o facă - e adevărat, uneori mai şovăielnic decât ar trebui -, ar fi că postul înţelege, în virtutea unui model deja devenit clasic, pe care eu l-am semnalat atunci când a început să funcţioneze - modelul de victimizare de tip OTV -, înţelege să se victimizeze, să-şi pună cenuşă în cap şi să spună că CNA, cu aceşti membri numiţi politic, încearcă să distrugă pe marele apostol al democraţiei din România, care este postul de ştiri Antena 3", a spus atunci Dan Grigore, precizând că demersurile din ultima vreme ale Antena 3 sunt "mai toate făcute în scopuri politice".

"Demersul acesta pseudo-jurnalistic pe care îl face Antena 3, derapând tot timpul de la cele mai elementare norme ale respectului faţă de drepturile fundamentale ale omului, faţă de drepturile omului la informare corectă, drepturile omului la imagine, la demnitate, numai demnitatea celui care este terfelit într-o emisiune, ci şi a celui care priveşte acea emisiune sau acel fragment de emisiune în care cineva este terfelit, numai pentru că se urmăreşte un scop nobil? Nu cred. Cred că scopul nu este scuzat de mijloace, mijloacele trebuie să fie adecvate scopului", a mai precizat atunci Dan Grigore.

"Demersul aşa zis jurnalistic este departe de ceea ce ar fi un semn de jurnalism normal. Nu cred că există vreo justificare în virtutea căreia să îmi permită să insult un om, să tratez telespectatorul ca pe un zombi, ca pe un neştiutor, ca pe un totalmente ignorant, chiar dacă ar fi ignorant", a mai spus Dan Grigore.

Pianistul Dan Grigore, născut pe 6 august 1943, a făcut studii la Conservatorul Rimski-Korsakov din Sankt-Petersburg şi la cel de Muzică din Bucureşti, a obţinut bursa Herder la Academia de Muzica din Viena. Membru al Societatii Europene de Cultura din Veneţia, laureat al concursurilor internaţionale, solist al Filarmonicii George Enescu, Prorector de Onoare al Universităţii de Muzică din Bucureşti, membru în jurii internaţionale de prestigiu, activitatea sa artistică a fost excelent apreciată de presa de specialitate din marile centre muzicale ale lumii în care a concertat. Statul român i-a acordat Ordinul "Serviciul Credincios în grad de Mare Cruce". A fost, de asemenea, decorat de Guvernul francez cu Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Cavaler.

Dan Grigore împlineşte, în decembrie 2012, două mandate a câte şase ani în CNA. Pe 19 decembrie 2006, el a fost a numit în Consiliu de Parlamentul României, la propunerea Guvernului, pentru perioada 2006 - 2012.

 

Etichete
Comenteaza