De ce va fi eliberat Uioreanu: conduita sa şi lipsa antecedentelor

De ce va fi eliberat Uioreanu: conduita sa şi lipsa antecedentelor
Curtea de Apel Cluj urmează să decidă dacă păstrează sau nu decizia tribunalului: aceea ca Horea Uioreanu să fie adus de la Gherla acasă.

 

Situaţia familială, mediul din care provine, pregătirea profesională, studiile, implicarea în activităţi lucrative şi, nu în ultimul rând, lipsa antecedentelor penale şi conduita adoptată în colaborarea cu organele judiciare penale sunt motivele pentru care judecătorul de cameră preliminară a înlocuit arestul preventiv cu la domiciliu în cazul lui Horea Uioreanu, Vasile Pogăcean și Ioan Bene, scrie clujust.ro.

Hotărârea a fost atacată de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), cu contestație, care va fi judecată la Curtea de Apel. Pentru Ioan Bene aceasta a rămas fără obiect, căci a fost mutat deja în arest la domiciliu în urma altei cereri judecate separat la Curte. Uioreanu și Pogăcean vor fi eliberați doar dacă se respinge contestația DNA la Curtea de Apel.

EXTRAS din motivarea judecătorului de la Tribunalul Cluj:
"Nu putem să nu observăm o serie de argumente favorabile, pozitive în legătură cu situaţia personală a inculpaţilor din prezentul dosar, respectiv: situaţia familială, mediul din care provin, pregătirea profesională, studiile, implicarea în activităţi lucrative, şi nu în ultimul rând, lipsa antecedentelor penale, conduita adoptată în colaborarea cu organele judiciare penale, fiecare dintre inculpaţi dând declaraţii detaliate în legătură cu învinuirile care li se aduc şi manifestându-şi disponibilitatea pentru lămurirea deplină a stării de fapt, împrejurări care coroborate cu impactul deosebit şi inevitabil al unei măsuri preventive cum este cea a arestului, apreciem că vor reuşi să îi ţină pe inculpaţi departe de alte activităţi ilicite.

În acelaşi timp, dincolo de perioada de timp în care inculpaţii s-au aflat în arest preventiv şi despre care s-ar putea susţine că se află la limita rezonabilităţii în accepţiunea instanţei europene a drepturilor omului, nu putem să nu avem în vedere practica constantă a CEDO, în sensul necesităţii identificării unor măsuri alternative la arestul preventiv, care ar putea asigura la fel de eficient buna desfăşurare a procesului penal, printr-o restrângere minimală a libertăţii persoanelor bănuite a fi comis anumite infracţiuni, în condiţiile lipsei unor date certe că persoanele respective au încercat sau încearcă să zădărnicească aflarea adevărului, că ar încerca să se sustragă de la judecată sau că ar pregăti comiterea altor infracţiuni.

Or, din această perspectivă, analizând gravitatea infracţiunilor, circumstanţele concrete ale comiterii lor, dar şi circumstanţele de ordin personal ale inculpaţilor, cu prioritate asupra intervalului de timp scurs de la luarea măsurii, opinăm că este evidentă în continuare necesitatea privării de libertate a inculpaţilor, pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, însă apreciem că pentru realizarea scopului procesului penal este suficientă şi măsura preventivă a arestului la domiciliu, aceasta constituind tot o măsură preventivă cu conţinut privativ de libertate, distincţia dintre cele două fiind dată de severitatea coerciţiei, mai sporită în cazul arestării preventive.

Având în vedere considerentele expuse anterior considerăm, că la acest moment procesual, este oportună înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu. (...)
Se va dispune punerea în libertate a inculpaţilor, dacă nu sunt arestaţi în altă cauză"
.

Au trecut mai bine de cinci luni de când Horea Uioreanu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, a fost arestat. El a fost ridicat de acasă pe 29 mai.

Pe 23 iunie, procurorii din cadrul DNA Cluj au dispus trimiterea în judecată a lui Uioreanu. Acesta este acuzat de comiterea a cinci infracţiuni de luare de mită, dintre care două în formă continuată (10 acte materiale, respectiv şapte acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator (două acte materiale) şi complicitate la spălare de bani. Alături de Uioreanu sunt judecaţi şi oamenii de afaceri Ioan Bene și Vasile Pogăcean. Cei trei se află în arest preventiv din 29 mai.

Pogăcean este suspectat de două infracţiuni de dare de mită, ambele în formă continuată (10 acte materiale, respectiv două acte materiale), iar Bene, pentru dare de mită în formă continuată (şapte acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată sub forma participaţiei improprii ca instigator potrivit (două acte materiale), spălare de bani.

Etichete
Comenteaza