Defrișările din Valea Drăganului, verificate de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

Defrișările din Valea Drăganului, verificate de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor a dispus structurii centrale de control a Ministerului verificări urgente în teren.

"Vă prezint rezultatele acestor verificări:

În anul 2017, ca urmare a unei furtuni încadrată la categoria fenomene meteo extreme, fondul forestier din Valea Drăganului (jud. Bihor și Cluj) a fost într-adevăr afectat de doborâturi de vânt masive, estimarea iniţială a volumului ridicându-se la peste 450.000 mc, din care 250.000 doborâturi în masă.

În urma acestora, administratorii fondului forestier afectat au emis acte de punere în valoare pentru recoltarea arborilor doborâți.

‼️Controalele ulterioare au arătat însă că, pe lângă acești arbori, au existat și o serie de tăieri suplimentare, fără ca pentru acestea să existe avize legale de exploatare.

Acest caz face, în prezent, obiectul unei anchete comune a organelor judiciare și instituțiilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.

În acest mandat, politica Ministerului este toleranță ZERO față de tăierile ilegale!

Toți angajații din structurile noastre au obligația de a trata cu maximă seriozitate orice sesizare, iar vinovații vor trebui să răspundă în fața legii, fără excepție.

Le mulțumesc, din nou, tuturor românilor care se implică direct în lupta noastră comună împotriva tăierilor ilegale de pădure!", a scris Costel Alexe, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, pe pagina sa de Facebook.

Amintim că, în urmă cu o săptămână, imagini cu copaci tăiați în Valea Drăganului, județul Cluj au fost publicate de Digi24. (VEZI ȘTIREA AICI!)

Comenteaza