Destinul profesorului clujean, încarcerat de 7 ani în China, la mâna autorităţilor din România: "Vă cer milă!”

Marius Balo, profesorul clujean închis de aproximativ 7 ani în China face un nou apel către autoritățile române pentru a fi transferat în țară. Statul chinez este de acord cu transferul lui Marius Balo în România.

Marius Balo, profesorul clujeanul întemnițat de aproximativ 7 ani în China pentru un presupus prejudiciu de 80 de dolari, face un nou apel către autoritățile din România. La mijlocul lunii octombrie (a.c.), lui Marius Balo i s-a permis una din rarele conversații telefonice cu unica sa rudă în viață, respectiv unchiul său din județul Cluj, Ioan Felecan. Cu acest prilej, Marius Balo a transmis un mesaj audio către autoritățile  române pentru a-l transfera acasă, apelând la mila ofițerilor care ar trebui să meargă după el în China:

“Domnilor ofițeri, sunt perfect conștient că nu am niciun drept să vă cer să faceți acest sacrificiu pentru mine. Cu toate că au trecut aproape 7 ani de când aștept și visez să ajung în sfârșit acasă. Aceasta este până la urmă crucea mea, responsabilitatea mea. (…) Întrebarea însă care îmi răvășește sufletul este cum de îmi permit să vă cer eu așa ceva? Cu ce inimă îi rog eu pe 2 necunoscuți, pe 2 oameni pe care nu i-am întâlnit niciodată, să aibă milă de mine. Când eu mai înainte de cele mai multe ori nu am fost în stare să am milă nici de cei apropiați mie, atunci când au avut nevoie de ajutorul și de sprijinul meu. (…) Acum însă iată că pozițiile s-au inversat și eu sunt cel care are nevoie de milă. Astea sunt legile lui Dumnezeu. Nu știu ce să spun, decât că de-aproape 7 ani aici, am ajuns să înțeleg că există 2 tipuri de suferințe în lumea asta: suferință care doare și suferință care schimbă…” Marius Balo

Reamintim, Curtea de Apel Cluj a recunoscut încă din octombrie 2019 hotărârea de condamnare pronunțată de instanța chineză și a dispus transferul lui Marius Balo într-un penitenciar din România, sentința definitivă și mandatul de executare a pedepsei au fost înaintate către Ministerul Justiției din China. “La data de 09.01.2020, s-a comunicat faptul că Ministerul Justiției al Republicii Populare Chineze și-a dat acordul la transferarea domnului Balo Marius, fiind îndeplinite toate condițiile pentru a se trece la etapa următoare, respectiv demersurile de preluare din China de către Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.” afirmă Ioana Bonda, avocat Iordăchescu & Asociații.

La mijlocul lunii ianuarie 2020, în cadrul convorbirii telefonice avute cu unica sa rudă în viață, respectiv unchiul său Ioan Felecan, Marius Balo i-a relatat că i-au fost efectuate analizele de sânge, demers necesar în vederea transferării sale în România. “Era extrem de fericit că în sfârșit se apropie momentul mult visat și mult dorit, acela de a reveni în țara sa.” afirmă Ioan Felecan.

“Din luna ianuarie (a.c.) și până în prezent autoritățile române nu au întreprins niciun demers în vederea aducerii în România a cetățeanului român Marius Balo. Este de neconceput ca statul să nu se implice în mod activ în această chestiune, adoptând o poziție pasivă și de nepăsare. Nu e admisibilă o astfel de manifestare! Statul ar trebui să intervină în baza unor legi și drepturi pe care le-avem fiecare. Este sub demnitatea unui stat de drept ca cetățenii să fie nevoiți să apeleze la milă pentru a li se respecta drepturile.” afirmă Eugen Iordăchescu, avocatul lui Marius Balo.

Apelul lui Marius Balo către autoritățile române - transcriere integrală:

Iubiții mei,

a trecut iată mai bine de un an de zile de când v-am vorbit ultima oară, de-aici din adâncul de departe. S-au întâmplat multe de-atunci. La începutul acestui an, transferul părea rezolvat, urma să revin în țară în martie, însă s-a întâmplat pandemia asta, care a dat toate planurile peste cap. A închis granițele, au anulat zborurile. Mi s-a spus să aștept. Am așteptat. Mi-am zis că au trecut aproape 7 ani, mai pot aștepta câteva luni. Apoi în urmă cu 2 săptămâni am primit vești de-acasă.

Mi s-a spus că da într-adevăr acum s-au reluat zborurile și s-au redeschis granițele, însă din păcate a apărut o nouă problemă. Pentru a putea reveni acasă este absolut necesar ca 2 ofițeri de poliție, din România, să vină să mă preia de-aici din Shanghai. Problema este că odată ajuns aici vor trebui să aștepte 2 săptămâni într-un hotel, perioada de carantină, înainte de a ne putea reîntoarce împreună în țară, unde e foarte probabil să îi aștepte o nouă perioadă de izolare. Din câte am înțeles, cu toate că se caută o variantă, o astfel de aventură consumatoare de timp nu ar surâde prea multora. E de înțeles până la urmă. Nici e nu aș vrea să trebuiască să stau cu săptămânile restricționat într-o cameră de hotel. Sau poate că aș vrea comparativ cu ce am eu aici… Mă aflu așadar într-o situație în care sunt absolut nevoit să-i rog pe acești ofițeri să aibă milă de mine. Dați-mi voie deci ca în rândurile care urmează să le vorbesc lor personal:

Domnilor ofițeri,

sunt perfect conștient că nu am niciun drept să vă cer să faceți acest sacrificiu pentru mine. Cu toate că au trecut aproape 7 ani de când aștept și visez să ajung în sfârșit acasă. Aceasta este până la urmă crucea mea, responsabilitatea mea. Eu trebuie să o duc și nimeni altcineva. Această situație este însă o situație limită, iar dumneavoastră sunteți chemați să fiți eroii fără voie, pentru că cei care decid să acționeze atunci când situația o cere, intră automat într-o categorie aparte, rar întâlnită, de suflete nobile, care își asumă momentul și iau decizia grea.

Însă aceste momente definitorii în care ai răspuns chemării, nu se pierd, continuă să te privească pe măsură ce tu te îndepărtezi în timp și nu mai ești tu cel care își mai amintești de ele, ci ele își amintesc de tine.

Întrebarea însă care îmi răvășește sufletul este cum de îmi permit să vă cer eu așa ceva? Cu ce inimă îi rog eu pe 2 necunoscuți, pe 2 oameni pe care nu i-am întâlnit niciodată, să aibă milă de mine. Când eu mai înainte de cele mai multe ori nu am fost în stare să am milă nici de cei apropiați mie, atunci când au avut nevoie de ajutorul și de sprijinul meu. Și-atunci cum să pretind eu de la dumneavoastră ceea ce eu nu am fost capabil să fac nici pentru prieteni. Asta-i întrebare care îmi răvășește sufletul și la gândul căreia mă rușinez…

Acum însă iată că pozițiile s-au inversat și eu sunt cel care are nevoie de milă. Astea sunt legile lui Dumnezeu. Nu știu ce să spun, decât că de-aproape 7 ani aici, am ajuns să înțeleg că există 2 tipuri de suferințe în lumea asta: suferință care doare și suferință care schimbă…