Deţinutul care a încercat să evadeze de la Gherla nu se liniștește! Ce a făcut în camera de izolare

Deţinutul care a încercat să evadeze de la Gherla nu se liniștește! Ce a făcut în camera de izolare

Deţinutul care anul trecut a încercat să evadeze din Penitenciarul Gherla scobind peretele le-a dat, din nou, de furcă gardienilor, marţi, când se afla în camera de izolare.

Deţinutul a dat foc camerei de izolare în care era, cu toate că, în mod normal, la izolare nu avea cum să aibă asupra sa brichetă sau chibrite.

Potrivit unui comunicat Penitenciarului Gherla, bărbatul a aprins o pătură, însă incidentul a fost descoperit repede, astfel că nu s-au înregistrat alte pagube materiale sau rănirea deţinutului.

Deţinutul a fost supus unui control medical, în urma căruia s-a constatat că starea sa de sănătate este corespunzătoare.

Surse judiciare au declarat, pentru Mediafax, că este vorba despre deţinutul Mădălin Lupu, cel care a vrut să evadeze anul trecut prin scobirea peretelui celulei.

„Şi-a incendiat camera şi a dat foc la o pătură şi la o căciulă plină cu ziare astfel că s-a umplut de fum camera şi holul secţiei de deţinere. El executa o pedeapsă cu izolare de 10 zile şi a fost transporrtat apoi la Spitalul Penitenciar Dej. În mod normal, la izolare nu avea cum să aibă asupra sa brichetă sau chibrite, se va verifica şi acest aspect”, au spus sursele.

Anul trecut, deţinutul a încercat să evadeze din Penitenciarul Gherla scobind peretele, dar a fost prins. Surse judiciare spuneau atunci că Niki Mădălin Lupu, condamnat la închisoare pe viaţă pentru patru crime, a săpat un tunel în zidul camerei de deţinere, în spatele frigiderului. Deţinutul uda tunelul cu apă pentru a atenua zgomotele. Intenţia lui Lupu era să sară gardul în curtea bisericii Penitenciarului Gherla şi de acolo în fabrica dezafectată de mobilă a închisorii. Tentativa de evadare a fost zădărnicită în urma informaţiilor primite de gardieni de la doi deţinuţi, colegi de celulă cu Lupu.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK

loading...
Loading...
Comenteaza