Video Din categoria RUPE-ŢI PERMISUL! Șofer lansat lângă Podul Garibaldi. Cei de pe trotuar au scăpat ca prin urechile acului

Din categoria RUPE-ŢI PERMISUL! Șofer lansat lângă Podul Garibaldi. Cei de pe trotuar au scăpat ca prin urechile acului
| Foto: captura Info Trafic Cluj-Napoca

Un șofer a fost surprins cu camera de bord a unei mașini în timp ce a intrat forțat, cu viteză excesivă, în intersecția de la Podul Garibaldi cu Spalaiul Independenței.

Manevra intră clar în categoria RUPE-ŢI PERMISUL! Șoferul a tăiat, în viteză, prin stânga, calea mașinilor, la intersecţia Spalaiul Independenței cu Podul Garibaldi, pentru ca să le depășească și să ajungă pe banda spre Plopilor, moment în care a "mușcat" din trotuarul din dreapta de după intersecție, unde a fost la un pas să lovească persoanele care așteptau la semafor.

Filmarea cu titlul "Wait for it... A accelerat ciumpalacu doar ca sa intre peste 100m in parcare" a fost postată pe grupul de Facebook Info Trafic Cluj-Napoca de către un şofer care aştepta la culoarea roşie a semaforului din intersecţie. 

"Ar trebui săltat carnetul să se gândească 30 de zile la ce manevră faină a făcut Și dacă întreabă cineva ce regulă a încălcat, este mai nou in codul rutier infracțiunea de condus agresiv, această manevră intră perfect acolo" / "Sper ca trimiti filmarea la politie. O greseala minora si puteau muri oameni ...De data asta au scapat cu totii..." / "Zmeii aceia care lasă mame plângând în urmă" / "Asta e Pepsi. Azi pe A1 mergeam cu 120 km/h și ma pregăteam sa depășesc un tir. M-am uitat în oglinda și am văzut ca pe b2 vine un bmw. Imediat cum m-a depășit a tras în fata mea cu frana brusca și a ieșit de pe autostrada...", sunt o parte din reacțiile șoferilor la postare.

Comenteaza