DNA începe urmărirea penală împotriva unui fost ministru

DNA începe urmărirea penală împotriva unui fost ministru
Fostul ministru Ovidiu Silaghi e urmărit penal de azi, anunţă DNA.

DNA anunţă azi că procurorii au dispus începerea urmăririi penale faţă de Silaghi, fost ministru al Transporturilor între lunile mai şi decembrie 2012, acuzat de trafic de influenţă, în formă continuată.

Procurorii spun că Silaghi, în calitate de ministru al Transporturilor, i-a pretins lui Nelu Iordache, administrator al Romstrade SRL, deschiderea, de către compania de transport aerian din grupul de firme controlate de Iordache Nelu, a unor noi rute care să lege aeroportul Satu Mare de alte destinaţii din Europa, pentru ca, în schimb, să îşi exercite influenţa asupra unor funcţionari din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - structură aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor -  pentru ca CNADNR să efectueze în termen plăţile aferente contractelor încheiate de Romstrade cu CNADNR şi pentru continuarea derulării contractelor, în condiţiile în care erau înregistrate întârzieri ale stadiului fizic al lucrărilor. Deschiderea acestor noi curse aeriene a fost solicitată pentru susținerea campaniei electorale a unei persoane apropiate ministrului şi a avut drept consecinţă înregistrarea unor pierderi de aproximativ două milioane de lei în dauna companiei aeriene.

Totodată, în 22 noiembrie Silaghi a primit de la Iordache Nelu suma de 200.000 de euro, pentru a-şi exercita influenţa asupra persoanelor cu funcții de decizie din cadrul CNADNR SA în vederea anulării deciziei de reziliere a unui contract, pentru a nu opri decontarea certificatelor intermediare de plată aferente contractelor aflate în procedură de aprobare şi pentru a nu proceda la rezilierea altor contracte.

Comenteaza