Doi tineri, prinși drogați la volan prin Cluj. Unul abia a trecut de majorat

Doi tineri, prinși drogați la volan prin Cluj. Unul abia a trecut de majorat

Ziua și șoferul drogat! În urma unor controale efectuate miercuri și joi, în Turda, polițiștii au depistat doi tineri conducând mașina sub influența drogurilor.

În perioada 21-22 septembrie, în cadrul acțiunilor derulate de polițiștii rutieri ai municipiului Turda pentru siguranța participanților la trafic și prevenirea accidentelor de circulație, au fost constatate două situații în care aparatul drugtest a indicat prezența substanțelor interzise.

Astfel, miercuri, 21 septembrie, în jurul orei 17.50, autoturismul condus de către un tânăr în vârstă de 27 de ani, din municipiul Turda a fost oprit de polițiști în timpul deplasării pe strada Libertății.

Potrivit polițiștilor, testarea acestuia cu aparatul drugtest a indicat prezența substanțelor psihotrope, fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea mostrelor biologice.

Ziua următoare, joi, 22 septembrie, în jurul orei 19.30, polițiștii au oprit în trafic un autoturism condus de un tânăr de 18 ani, pe Calea Victoriei.

La testarea conducătorului auto, aparatul drug test a indicat un rezultat pozitiv la consumul subtanțelor interzise. Acesta a fost condus la o unitate medicală, pentru prelevarea de mostre biologice.

În ambele situații sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.

Comenteaza