Dosar penal de Mica Unire pentru trei tineri din Cluj. Au fost prinși conducând DROGAȚI

Dosar penal de Mica Unire pentru trei tineri din Cluj. Au fost prinși conducând DROGAȚI

Polițiștii clujeni au depistat în trafic, în minivacanța de 24 Ianuarie, trei tineri care conduceau sub influența substanțelor psihoactive.

Astfel, în data de 24 ianuarie, în jurul orei 13.15, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Gherla – Compartimentul Rutier au interceptat în trafic, pe strada Clujului, un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din municipiu.

Potrivit polițiștilor, acesta a fost testat cu aparatul pentru detectarea substanțelor psihoactive, fiind înregistrat rezultat pozitiv, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru a-i fi prelevate mostre biologice.

De asemenea, în cursul nopții de 21 – 22 ianuarie, în intervalul orar 23.00 – 02.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Gherla au oprit în trafic alți doi conducători auto, ambii în vârstă de 19 ani, din municipiile Gherla, respectiv Cluj-Napoca, iar în urma testării acestora cu aparatul pentru detectarea substanțelor psihoactive, a fost indicată prezența substanțelor psihoactive.

În cele trei cazuri, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte-ne pe Facebookpe Instagram, pe Youtube și pe LinkedIn

loading...
Comenteaza