News alert Update Două persoane, găsite inconștiente într-o casă din Cluj. Un bărbat a murit

Două persoane, găsite inconștiente într-o casă din Cluj. Un bărbat a murit

Două persoane au fost găsite inconștiente, joi dimineața, într-o casă de pe strada Tudor Vladimirescu din Florești.

Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

O autospecială de stins incendii și două echipaje SMURD au acordat primul ajutor și asistență medicală de urgență la fața locului. Din păcate, una dintre persoanele găsite în stare de inconștiență a murit.

UPDATE: "Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești au fost sesizați despre faptul că într-un imobil situat în localitatea Florești au fost găsite două persoane în stare de inconștiență. În cadrul verificărilor preliminare derulate la fața locului s-a stabilit identitatea celor doi bărbați. Unul dintre aceștia, în vârstă de 50 de ani a fost transportat la o unitate medicală, iar în cazul celui în vârstă de 90 de ani a fost declarat decesul, trupul acestuia fiind transportat la Institutul de Medicină Legală Cluj- Napoca, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului", a transmis IPJ Cluj.

Cercetările sunt continuate sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a fi stabilite împrejurările în care s-a produs incidentul.

______________________________

"Pompierii au fost alertați în jurul orei 09.00, iar la fața locului au găsit un bărbat de cca 90 de ani fără semnale vitale și unul de cca 50 de ani, în stare de inconștiență și cu respirație agonică.

Au fost începute imediat manevrele de resuscitare pentru bărbatul de 90 de ani, fiind susținute cu suportul vital avansat de către echipajul medical SMURD, mai bine de 40 de minute. În ciuda strădaniilor salvatorilor, acestuia nu i-au mai revenit semnalele vitale.

Cel de-al doilea bărbat a primit asistență medicală de urgență și a fost transportat la spital, în stare generală ameliorată, pentru investigații și îngrijiri de specialitate", au precizat reprezentanții ISU Cluj.

 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza