Drapelul de luptă al lui Avram Iancu, expus în centrul Clujului

Drapelul de luptă al lui Avram Iancu, expus în centrul Clujului
Steagul de luptă al unei legiuni conduse de Avram Iancu în timpul Revoluției Române din anii 1848/1849 va fi expus, începând de sâmbătă, în Piaţa Avram Iancu din centrul Clujului.

Ceremonialul de amplasare a drapelului de luptă va avea loc sâmbătă, 9 aprilie, începând cu ora 12.00, în Piața Avram Iancu, pe platoul pietonal din fața statuii. Mitropolitul Clujului, ÎPS Andrei, va oficia o slujbă religioasă, urmată de discursuri ale oficialităţilor locale şi a unor istorici. La eveniment şi-a anunţat prezenţa şi primarul Emil Boc.

Drapelul de luptă a fost achiziţionat, la licitaţie, de omul de afaceri Adrian Thiess, care a promis că îl va expune şi la Cluj. Steagul tocmai a încheiat un turneu de câteva zile în localităţile din Apuseni.

Pentru a înţelege semnificaţia istorică a acestui drapel de luptă, este nevoie să rememorăm evenimentele din anul revoluționar 1848. Acest an a consemnat încercarea mișcărilor europene de tip liberal de a determina o schimbare în ceea ce privea organizarea societății și a statului.

Burghezia, principalul motor social al acestor transformări, a dorit să înlocuiască monopolul politic și social al aristocrației de sânge, specific secolului al XVIII-lea, cu principii legate de separarea puterilor în stat, suzeranitatea națiunii și guvernarea reprezentativă.

Revoluția părea a fi mijlocul radical al schimbării iar izbucnirea în doar câteva luni a confruntării dintre nou și vechi în mai multe capitale europene s-a datorat și legăturilor pe care membrii generației pașoptiste le aveau prin intermediul societăților masonice, entități care luptau împotriva absolutismelor.

Izbucnită mai întâi la Paris în luna februarie 1848, revoluția a cuprins repede imperiile și statele absolutiste. Dacă în partea occidentală a continentului au prevalat principiile ideologiei liberale, în Europa centrală și de sud-est dominante s-au dovedit a fi ideile legate de națiune și de ideologia referitoare la națiune. Naționalismul a impus o anumită abordare, fără ca aceasta să presupună inexistența principiile de tip liberal. Cele două ideologii vor deveni, nu întâmplător, principalele ideologii politice ale secolului al XIX-lea și se vor regăsi în organizarea statelor moderne peste tot pe continent și chiar în afara lui.

Imperiul habsburgic a cunoscut și el frământarea epocii, iar evenimentele din Transilvania nu pot fi înțelese fără a discuta despre situația generală din Imperiu. Revoluția a izbucnit aproape concomitent la Viena, Budapesta, Praga, Torino, Milano, Veneția. Baricadele insurgenților urmăreau un obiectiv comun, dar care a îmbrăcat forme diferite.

Centrul unic de putere reprezentat de Viena a fost destul de repede înlocuit de o serie marcată de triumful guvernelor revoluționare care au păstrat puterea perioade diferite, uneori mai lungi, alteori mai scurte. Armata imperială s-a văzut pusă în imposibilitatea de a contracara eficient toate aceste confruntări, în primul rând datorită ruperii din corpul ei ofițeresc și de trupă a unităților organizate pe criterii etnice, precum cele maghiare, în primul rând, croate etc.

În al doilea rând, valoare militară a comandanților, unii dintre ei ce se făcuseră remarcați în timpul campaniilor napoleoniene, era micșorată fie de vârsta înaintată, fie de incapacitatea de a se adapta la un război de tip nou, diferit de cele la care participaseră mai înainte.

În plus, multitudinea fronturilor a dispersat atât forțele combatante propriu-zise, cât și efortul logistic. Aceste cauze au provocat, cel puțin în prima jumătate a anului, numeroase înfrângeri care s-au resfrânt asupra situației politice a Vienei. Tânărul împărat Franz Josef își începea domnia în împrejurări dificile, la 2 decembrie 1848, în plină disoluție a statului habsburgic.

Evenimentele anului 1848 în Transilvania s-au dovedit de la bun început complicate și violente. Izbucnirea revoluției maghiare și succesele repurtate de armatele revoluționare împotriva trupelor imperiale au determinat guvernul revoluționar maghiar să proclame independența Ungariei față de Viena în granițele istorice.

Includerea unor naționalități, inclusiv a românilor din Transilvania, în noua ordine politică, fără recunoașterea drepturilor politice pentru acestea, au determinat reacția în lanț a naționalităților care populau teritoriile anexate de Budapesta. Primii care s-au ridicat la luptă au fost croaţii, aceasta şi pentru că exista un regiment regulat, echipat şi instruit, format în întregime din militari de origine croată, în cadrul armatei imperiale.

Românii li s-au alăturat deoarece acceptarea situaţiei preconizată de guvernul revoluţionar maghiar ar fi dus la pierderea identităţii naţionale. Astfel, ca urmare a hotărârilor adoptate de adunarea națională de la Blaj din 3/15 mai 1848, elita politică a românilor ardeleni a organizat rezistența militară.

Au existat și ezitări, explicabile mai ales datorită lipsei de experiență și cultură politică. Diferitele grupări care exprimau orientări chiar divergente nu au căzut de la început de acord asupra unei atitudini. În cele din urmă, în condițiile în care timpul dezbaterilor lipsea, gruparea care considera rezistența împotriva revoluției maghiare și lupta alături de armatele imperiale și de Viena ca singură alternativă viabilă, a triumfat.

Un rol important l-a avut generația tinerilor, unii încă studenți la Cluj, Budapesta sau Viena, alții absolvenți și aspiranți la diverse cariere în structurile administrative ale imperiului. De altfel, momentul 1848 a marcat o schimbare majoră la nivelul elitei românilor transilvăneni, deoarece rolul conducător l-au preluat laicii, care i-au înlocuit pe clericii generației Școlii Ardelene.

Cel mai activ conducător s-a dovedit a fi Avram Iancu, tânăr absolvent al Universității din Cluj, care, alături de alți tineri și de George Barițiu, ideologul mișcării naționale române, a organizat zece legiuni formate din intelectuali și ţărani români, formațiuni înarmate de guvernul imperial.

Avram Iancu (1824-1872) s-a născut într-o familie de ţărani înstăriţi care dăduse şi un preot ortodox. După încheierea studiilor secundare la Liceul Piarist din Cluj, s-a înscris la Facultatea de Drept a Universităţii din Cluj, iar după încheierea studiilor a deţinut funcţii în cadrul Curţii de apel a Transilvaniei (Tabla regească) de la Târgu Mureş.

Evenimentele din cadrul Imperiului Habsburgic l-au surprins în această funcţie pe care o părăseşte pentru a se alătura congenerilor săi în efortul de a organiza rezistenţa armată. Alianța dintre Viena și români, croați, sârbi, sloveni era firească în condițiile în care guvernul revoluționar maghiar nesocotea cererile naționale ale acestor naționalități.

Trupele române erau organizate după modelul legiunilor romane, iar rolul lor s-a dovedit important cu atât mai mult cu cât, înfrânte pe teritoriul Ungariei, armatele imperiale au continuat rezistenţa în Transilvania, care devine teatrul unor confruntări violente. Istovite şi demoralizate mai cu seamă după ce familia imperială a părăsit Viena, ceea ce simboliza destrămarea, chiar dacă vremelnică, a Imperiului, trupele austriece au capitulat.

Singura regiune care nu a putut fi controlată de guvernul revoluţionar maghiar a fost aceea a munţilor Apuseni, apărată de Avram Iancu şi de legiunile sale. Trebuie spus că disciplina impusă de Iancu, uneori cu mijloace extreme, a fost dură, dar necesară până la urmă în fața unor luptători mai degrabă țărani, neobișnuiți cu războiul, și mai puțin soldați căliți în lupte. De asemenea, excesele au existat de ambele părți, spaimele și zvonurile amplificate de la sat la sat nelăsând loc înțelepciunii.

Intervenţia militară a Imperiului rus în vara anului 1849 a înfrânt în cele din urmă revoluţia maghiară şi a restabilit ordinea. Înfrângerea de la Șiria a trupelor revoluționare maghiare conduse de generalul polonez Bem a reprezentat un ultim moment dintr-o serie sângeroasă.

O ordine însă dezamăgitoare pentru români, faţă de care Viena nu şi-a respectat promisiunile. Avram Iancu a refuzat distincţiile oferite de împăratul Franz Josef, în schimb a păstrat ordinul Sf. Stanislas oferit de Rusia.

Ultimele două decenii din viaţă i-au adus eroului din munţii Apuseni nefericirea unei boli psihice care l-a şi răpus.

În timpul confruntărilor militare, pe lângă echipamentul de luptă propriu-zis, o întreagă simbolistică a fost elaborată pentru a susține rezistența națională.

Drapelul, realizat din pânză, mătase și broderie din fir de argint, reprezenta steagul de luptă al uneia din aceste legiuni. Partea centrală, realizată din pânză pictată pe ambele fețe, ilustrează apelul la protecția divină prin invocarea unor figuri ale panteonului ortodox, grupate în jurul Mântuitorului. Marginile sunt decorate în culorile naționale, roșu, galben și albastru. Obiectul reprezintă o piesă extrem de rară, cu o valoare istorică deosebită.

(sursa: artmark.ro)

 

 

Comenteaza