Şeful biroului de urbanism din Floreşti, acuzat de ANI de conflict de interese
- Scris de Ziua de Cluj
- 21 Sep 2017, 11:35
- Eveniment
- Ascultă știrea
''În calitate de șef birou urbanism, Alexandru Lădariu a semnat o autorizație de construire având ca obiect „Continuare lucrãri autorizate cu AC nr. 94/14.04.2010 - construire bisericã ortodoxã", în condițiile în care documentația tehnicã pentru autorizarea executãrii lucrãrilor de construire/desființare a construcțiilor era elaboratã de S.C. AG Tektum S.R.L., societate comercialã în cadrul cãreia persoana evaluatã deținea calitãțile de asociat și administrator", se arată într-un comunicat de presă remis de ANI.
Persoana evaluatã a încãlcat, astfel, dispozițiile art. 79, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 161/2003, potrivit cãruia „(1) Funcþionarul public este în conflict de interese dacã se aflã în una dintre urmãtoarele situaþii: a) este chemat sã rezolve cereri, sã ia decizii sau sã participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice și juridice cu care are relații cu caracter patrimonial".
Lădariu a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiazã - de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le considerã necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Acesta a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apãrare.
„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat [...] încãlcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese [...] constituie abatere disciplinarã și se sancționeazã potrivit reglementãrii aplicabile demnitãții, funcției sau activitãții respective [...]".
„Persoana [...] fațã de care s-a constatat existența conflictului de interese [...] este decãzutã din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publicã [...] pe o perioadã de 3 ani de la data eliberãrii, destituirii din funcția ori demnitatea publicã respectivã sau a încetãrii de drept a mandatului. Dacã persoana a ocupat o funcție eligibilã, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadã de 3 ani de la încetarea mandatului".